Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că a fost testat pozitiv pentru varianta Omicron a COVID-19.
Într-o postare pe Twitter, Erdogan a spus că el și soția sa se confruntă cu simptome ușoare ale coronavirusului, adăugând că își va continua munca de acasă.
„Astăzi, rezultatul testului nostru COVID-19, pe care l-am efectuat împreună cu soția mea după ce am avut simptome ușoare, a fost pozitiv. Din fericire, avem o infecție ușoară, despre care am aflat că este din cauza variantei Omicron.
Ne vom continua munca acasă. Așteptăm cu nerăbdare rugăciunile voastre”, se arată în postarea liderului de la Ankara.
Președintele turc s-a întâlnit joi la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, unde și-a reiterat oferta ca Turcia să medieze criza dintre Rusia și Ucraina. De asemenea, el s-a oferit de asemenea să găzduiască o întâlnire între Zelenski şi Vladimir Putin, pentru a detensiona situația dintre cele două țări.
Sursa foto: Adem ALTAN / AFP
zica merci, Gheorghiu Dej s-a imbolnavit mai rau! Cu sovietele, nu te pui!