Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, recent demisionat din funcția de ministru al Educației după ce Pressone.ro a scris că a plagiat într-un material didactic, a lansat la sfârșitul săptămânii trecute un mesaj împotriva pragului de două mandate totalizând maximum opt ani pentru rectori, cerut de mai mulți actori din domeniul educației și de pe scena politică. Este unul dintre primele mesaje pe care Cîmpeanu le transmite public după plecarea sa de la minister.
Mesajul a fost transmis cu ocazia unei ceremonii organizate cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea Universității din Craiova, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un moment în care Consiliul Național al Rectorilor s-a adunat în acest oraș pentru o ședință pe agenda căreia, potrivit surselor Edupedu.ro, s-a aflat și problema numărului de mandate pe care un rector le poate avea la conducerea unei universități. La ședință a fost prezentă și ministrul actual, Ligia Deca.
În discursul rostit la ceremonia Universității din Craiova (UCV), el a spus că speră ca rectorul acesteia, Cezar Ionuț Spânu, să fie în funcție și când UCV va împlini 80 de ani, adică peste cinci ani. Aceasta, în condițiile în care Cezar Spânu ocupă această funcție deja de șase ani (ales pentru primul mandat în 2016, reales în 2020).
…un neica nimeni, care încercă să rămâna ”cocoțat” în funcții…jalnic…
Impostorul de Tampeanu vrea sa ramana rector vreo 3 mandate si dupa ce o sa dea coltzu’! 🙂
Un penibil
De Ciuma Rosie nu scăpăm, ca de râie ! 😂😂😂😂
Nu e de la ciuma rosie, ci de la holera galbena.
Nu e de la ciuma rosie, ci de la holera galbena.