Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Adrian Ovidiu Teban, primarul orașului Cugir (Alba) și președintele Asociației Orașelor din România, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, că facturile la școli s-au triplat, iar în orașele mici și mijlocii presiunea pe primari este mai mare decât la municipii sau orașe mari.
Teban a subliniat necesitatea unei ”abordări unitare” față de localități și a criticat faptul că sunt primari care nu au rezolvat problema termoficării ”de ani de zile”: ”Trebuie să le ceri să facă reforme, să rezolve problema”, a declarat primarul din Cugir.
Președintele AOR a mai spus că prioritatea primarilor în acest moment este continuarea cofinanțării proiectelor europene în curs de derulare:
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
DACA ATI FACUT DIN COMUNE ORASE. LA DOUA CASE O PRIMARIE, UN POST DE POLITIE, CU NEAMURI CU TOT !
Îi întreabă cineva pe acești ”gospodari” cum și dacă au încheiat contractele de furnizare a energiei electrice?! Au contracte cu firme recomandate ”de la centru”?! Au dat citirile lunare ale consumurilor?! Ori nu știu decât să încaseze salarii babane și să se lamenteze! Ar trebui să li se impute toate sumele pentru care nu și-au îndeplinit obligațiile cu bună-credință.
PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM , vă fu..em și vă furăm de vă nenorocim.
CORUPEM ȘI HOȚIM pentru că a trăi în alt fel nu știm și nici nu vrem.
Eterni suntem, nimic nu pățim, Justiția o jumulim.
Exista ceva in România care sa nu aibă in frunte un PSD-ist ?.
Orice exista in Romania e condus de un PSD-ist.