Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Publicația elenă Defence Point îl acuză pe premierul albanez Edi Rama că vrea să scadă ponderea populației minoritare grecești prin aducerea de refugiați afgani, potrivit Rador.
”Premierul albanez Edi Rama a anunțat că va găzdui mii de refugiați din Afganistan ceea presupune riscul de a altera datele demografice din zonele în care locuiesc minoritari greci. Pe de altă parte, România pune în aplicare decizia luată de Senatul său în noiembrie 2020: înființează școli românești pentru a-i atrage de partea sa pe numeroșii vlahofoni greci care trăiesc pe teritoriul albanez”, arată publicația citată.
Ziariștii greci susțin că guvernul albanez i-ar putea instala în sudul ţării pe refugiaţii afgani, punând astfel presiune pe minoritatea greacă cu justificarea că regiunea respectivă nu ar fi locuită de greci.
În plus, arată Defence Point, ar putea apărea o nouă problemă: prin graniţele albaneze păzite deficitar, mulţi dintre afgani să încerce să intre ilegal în Grecia. Vom avea o nouă situaţie ca la graniţa cu Turcia din zona Evros, se întreabă ziariștii greci.
Traducerea Rador: Carolina Ciulu /
Abia ultima problema enuntata prezinta pericol pentru UE!Ii va aduce pe gratis si vor scoate bani de pe urma traficarii lor!Traficantii albanezi sunt number one de potlogarii!
Albania, alta cloaca nenorocita…la fel ca si hungurrri si sarbii, le sta mintea numai la prostii si ciordeala.
Albania este o punte a Islamului catre Europa.
Grecii ăștia zici că-s unguri! Numai la unguri știam până acum de teama ancestrala de schimbare a compoziției chimice a populației!