Home » Articole » Premierul Slovaciei intenţionează să solicite experţilor să elaboreze o viziune a dezvoltării ţării până în 2040

Premierul Slovaciei intenţionează să solicite experţilor să elaboreze o viziune a dezvoltării ţării până în 2040

15 iun. 2025
Premierul Slovaciei intenţionează să solicite experţilor să elaboreze o viziune a dezvoltării ţării până în 2040
Sursa foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP
Ascultă articolul

Premierul slovac, Robert Fico, a anunţat duminică într-o conferinţă de presă, că intenţionează să solicite experţilor de la Academia Slovacă de Ştiinţe şi de la universităţi să elaboreze o viziune asupra dezvoltării Slovaciei până în 2040, adăugând că doreşte să implice în această muncă angajatori şi diplomaţi cu experienţă, informează TASR, conform Agerpres.

Robert Fico (Smer-SD, Direcţia – Social Democraţia, naţional populist) crede că această viziune va ajuta ţara şi se aşteaptă ca ea să fie respectată de guvernele viitoare.

El a subliniat că Slovacia intră într-o perioadă de mari schimbări şi momente dificile şi este important să se ştie ce se va întâmpla în următorii ani.

„Cum vrem să arate produsul nostru intern brut, pe ce ar trebui să se bazeze, ce pondere ar putea avea turismul, de exemplu, în această zonă, cum se va dezvolta industria de armament, sistemul nostru de educaţie, ce vom face cu administraţia locală? Există o mulţime de întrebări şi o viziune pe 15 ani ar ajuta foarte mult ţara”, a declarat Fico.

- articolul continuă mai jos -

Premierul speră că documentul va aborda şi evoluţiile din politica externă.

De asemenea, se aşteaptă ca o astfel de muncă să fie respectată de toată lumea, indiferent de o eventuală schimbare de guvern.

„Dacă spunem că este în interesul nostru ca turismul să genereze o anumită pondere din PIB, atunci acest lucru ar trebui să fie valabil, iar următorul guvern, indiferent dacă este de dreapta, de stânga, liberal sau de altă orientare, ar trebui să respecte acest lucru”, a afirmat el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole