Home » Articole » Peste 5 milioane de euro, găsiți cash de Parchetul European la câțiva funcționari vamali din Grecia / Banii proveneau din importuri frauduloase din China

Peste 5 milioane de euro, găsiți cash de Parchetul European la câțiva funcționari vamali din Grecia / Banii proveneau din importuri frauduloase din China

Peste 5 milioane de euro, găsiți cash de Parchetul European la câțiva funcționari vamali din Grecia / Banii proveneau din importuri frauduloase din China
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Ascultă articolul

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a relatat într-un interviu pentru Libertatea că, în cadrul investigaţiei „Calypso”, un caz în care Parchetul European a dat o lovitură semnificativă reţelelor criminale care aduc în UE bunuri importate fraudulos din China, eludând taxele vamale şi TVA, la o percheziţie făcută în Grecia, la câţiva funcţionari vamali, a fost găsită suma de peste 5,2 milioane de euro cash, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Şefa Parchetului European a explicat că în această schemă criminală au fost implicate mai multe grupuri organizate care făceau importuri masive de textile, de încălţăminte, biciclete, electrice şi alte bunuri din China, cauzând un prejudiciu de peste 700 de milioane de euro.

„Ce este interesant în cazul acesta, pe lângă faptul că ancheta se desfăşoară în 14 ţări europene şi în China şi avem peste 400 de companii implicate în acest dosar, este faptul că la percheziţia pe care am efectuat-o, spre exemplu, în Grecia, la câţiva funcţionari vamali, am găsit peste 5,2 milioane de euro cash.  Este cea mai mare sumă cash confiscată într-unul dintre dosarele pe care le-am avut. Aici aveam tot felul de firme înregistrate în Bulgaria, dar active în Grecia, cu numere de TVA greceşti care facilitau reexportul fictiv al bunurilor către alte state membre”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi într-un interviu pentru Libertatea.

Ea a mai oferit ca exemplu şi cazul „Moby Dick”, în care un sindicat criminal era responsabil pentru o schemă de fraudă cu TVA în valoare de peste 520 de milioane de euro.

„În acest caz s-au folosit metode mafiote şi au ajutat şi susţinut organizaţia criminală Camorra, cu care existau legături strânse. Aici sunt investigate peste 195 de persoane şi în acest dosar avem un ordin de blocare a fondurilor de peste 520 de milioane de euro, care este acum în curs de executare, ceea ce înseamnă că o să sechestrăm peste 520 de milioane de euro”, a mai arătat Kovesi.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole