G4Media.ro

Premierul britanic Rishi Sunak se va întâlni cu Joe Biden săptămâna viitoare…

sursa foto: Unsplash

Premierul britanic Rishi Sunak se va întâlni cu Joe Biden săptămâna viitoare în Irlanda de Nord

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak se va întâlni cu Joe Biden în Irlanda de Nord săptămâna viitoare, când preşedintele SUA va participa la evenimente care marchează cea de-a 25-a aniversare a acordului de pace din Vinerea Mare, relatează Reuters, citată de News.ro.

După ce au ajutat la negocierea acordului din 1998, Statele Unite rămân o voce influentă în politica Irlandei de Nord.

Biden va sosi la Belfast marţi seară, când Air Force One va ateriza pentru ceea ce va fi o vizită atent urmărită de ambele părţi ale graniţei irlandeze într-un moment de incertitudine politică sporită în Irlanda de Nord.

Sunak găzduieşte o cină de gală miercuri pentru a celebra aniversarea acestui acord.

Biden, care vorbeşte adesea cu mândrie despre rădăcinile sale irlandeze, va petrece timp şi în Republica Irlandeză, unde va vizita Dublinul.

Aşa-numitul Acord din Vinerea Mare, care se referă la vinerea dinaintea Paştelui pentru creştini, a fost semnat la 10 aprilie 1998 şi a pus capăt unor decenii de confruntări între naţionaliştii catolici şi unioniştii protestanţi. Tratatul leagă Irlanda şi Regatul Unit, pe de o parte, şi părţile aflate în opoziţie în Irlanda de Nord, pe de altă parte. Acesta stabileşte principiul autodeterminării pentru populaţia Irlandei de Nord şi prevede, de asemenea, crearea unor instituţii autonome comune şi dezarmarea provinciei.

Preşedintele american, în vârstă de 80 de ani, este un catolic care îşi revendică cu mândrie rădăcinile irlandeze şi a urmărit cu mare atenţie negocierile dificile dintre Londra şi Uniunea Europeană cu privire la statutul delicat al Irlandei de Nord în urma Brexit-ului. El a avertizat în privinţa oricărei decizii care ar putea afecta în vreun fel acordul de pace şi a salutat acordul recent pe această temă. La Belfast, săptămâna viitoare, el va mai spune că „Statele Unite sunt pregătite să sprijine vastul potenţial economic al Irlandei de Nord”.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...