Home » Articole » Premierul britanic Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate

Premierul britanic Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate

Premierul britanic Rishi Sunak cere confiscarea activelor ruseşti îngheţate
Sursa foto: NATO.int
Ascultă articolul

Premierul britanic Rishi Sunak a cerut duminică ţărilor occidentale să fie „mai îndrăzneţe” şi să confişte activele ruseşti îngheţate pentru a le redistribui apoi Ucrainei, relatează AFP şi Reuters conform Agerpres.

„Trebuie să fim mai îndrăzneţi în ceea ce priveşte confiscarea a sute de miliarde din activele ruseşti îngheţate”, a scris şeful guvernului britanic într-un articol publicat de Sunday Times, cu ocazia marcării a doi ani de la invazia rusă pe scară largă din Ucraina.

- articolul continuă mai jos -

„Începem prin a lua miliardele din dobânda pe care aceste active le generează şi prin a le trimite Ucrainei”, a afirmat Rishi Sunak. „Apoi, în cadrul G7, trebuie să găsim modalităţi legale de a confisca activele în sine şi, de asemenea, de a trimite acele fonduri în Ucraina”, a adăugat el.

„Ce omagiu ar fi pentru lupta lui Aleksei Navalnîi de a trage la răspundere statul rus pentru acţiunile sale” a adăugat el, referitor la opozantul rus care a murit recent într-un penitenciar din regiunea arctică.

Într-un comunicat publicat sâmbătă la sfârşitul unei reuniuni prin videoconferinţă, liderii G7 au făcut apel la guvernele lor să continue să acţioneze „prin toate căile posibile prin care activele suverane ale Rusiei ar putea fi utilizate pentru a sprijini Ucraina, în conformitate cu sistemele noastre juridice şi cu dreptul internaţional”.

Ei au reafirmat că „activele suverane ruse în jurisdicţiile (lor) vor rămâne blocate până când Rusia va plăti pentru daunele cauzate Ucrainei”.

Pe 30 ianuarie, Uniunea Europeană – care a îngheţat 200 de miliarde de euro din activele Băncii Centrale a Rusiei – a ajuns la un acord cu privire la prima etapă a unui plan care vizează alocarea veniturilor generate de activele ruseşti îngheţate pentru reconstrucţia Ucrainei.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole