Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înscrierea pentru obținerea de la Ministerul Economiei a microgranturilor nerambursabile de 2.000 de euro s-a prelungit cu o săptămână, transmite ministerul.
Astfel, noul termen-limită de înscriere pentru IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile şi CMI-urile (Cabinetele medicale individuale) care doresc să acceseze microgranturile este miercuri, 21 octombrie 2020, ora 20:00.
Fondurile nerambursabile sunt acordate în cadrul măsurii 1 – “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19,
Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii 1 – “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” rămâne activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro.
Până în prezent, peste 18.700 de cereri au fost depuse în programul de microgranturi.
Totalul bugetului alocat programului este de 100 de milioane de euro.
Foto: AFF
Pai microgranturile astea la dai doar la anumite IMM-uri, pfa-uri, ong-uri si cim-uri. Nu le dai la toate, de asta sunt si asa putine. Cate PFA sunt vanzatori de ziar? Dai bani la mangleala la o mana de firme si apoi vii si spui ca toate firmele o duc bine, ca nu au luat granturile lui peste prajit. Pai, ma baiatule, ori faci treaba cum trebuie si dai bani la toti care au fost afectati, ori o facu cum face Catu si dai bani la cativa si zici ca totul e ok fiindca nu s-au epuizat granturile.