Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 20.000 de consumatori din mai multe zone ale judeţului Prahova nu beneficiază, vineri după-amiază, de alimentare cu energie electrică, pe fondul avertizărilor de vreme rea, relatează Agerpres.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în urma manifestărilor meteo, au fost afectaţi 22.878 de consumatori din Proviţa de Sus, Proviţa de Jos, Valea Popii, Cheia, Breaza, Cornu, Poiana Câmpina, Starchiojd, Bătrâni, Ceraşu, Slon, Ogretin, Nucşoara, Poseşti, Câmpina, Urleta, Băneşti, Valea Călugărească, Puţuri, Albeşti, Muru, Vadu Părului, Tomşani şi Loloiasca.
Judeţul Prahova se află sub avertizare cu Cod portocaliu de averse şi vijelii, iar pentru zeci de localităţi a fost transmis un mesaj RO-ALERT, din cauza unei avertizări cu Cod roşu de vreme rea.
Sursa Foto: Transelectrica
Mai am 36% baterie la laptop.
pune-ma la incarcat