Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-un moment în care încrederea pare a fi una dintre cele mai valoroase și rare resurse ale României, Banca Transilvania readuce, de 1 Decembrie, o serie de povești care contrazic ideea că succesul este o linie dreaptă.
Sub conceptul „Povestea spune că putem”, BT aduce cinci sportivi români în centrul unei conversații despre ce înseamnă, de fapt, progresul: nu doar medalii și trofee, ci momente în care ai stat pe margine, ai pierdut, ai căzut sau ai fost nevoit să o iei de la capăt.
De la accidentări, suspendări și presiune, până la transformări personale radicale, poveștile lor ilustrează ideea simplă și necesară: după fiecare cădere, vine întotdeauna momentul revenirii
Simona Halep are două Grand Slamuri câștigate, 24 titluri WTA și a fost locul mondial timp de 64 de săptămâni.
Dar povestea ei nu a fost mereu despre succese. La un antrenament a rămas blocată complet, nu se mai putea mișca din cauza coloanei. Singura soluție era operația, la doar 17 ani. Dar a ales să facă asta pentru a-și putea continua cariera și a-și urma pasiunea: tenisul. „Am avut încredere și am știut că acel sacrifiu merită ca să ajung la cel mai înalt nivel”.
„Viitorul ți-l construiești singur. Iar primul pas este să ai încredere și să crezi că poți să ajungi acolo unde îți dorești”.
Simona Halep.
Gheorghe Hagi este liderul Generației de Aur și Fondator al Academiei Hagi.
Când avea 14 ani și juca la Farul Constanța la juniori a fost pus să joace împreună cu cei de 18 ani. Deși începutul a fost promițător și a primit oferta să meargă să joace la echipa națională, tatăl său era decis: Era prea mic pentru o astfel de încercare. Așa că a fost suspendat și un an de zile a stat pe tușă. Mergea la antrenamente deși nu juca. Iar perseverența sa a dat roade, la 15 ani tatăl său l-a lăsat să meargă la națională.
„Să nu cedezi niciodată. Cel care se naște pentru așa ceva nu se lasă niciodată”.
Gheorghe Hagi
Tibi Ușeriu este singurul campion 6633 Arctic Ultra de 3 ori consecutiv. Este cofondator al Via Transilvanica și autorul cărții autobiografice „27 de pași”.
A fost prins la furat, a făcut închisoare și a evadat din 2 pușcării. Apoi a fost închis într-o pușcărie de maximă siguranță, pentru a nu mai putea fugi. A executat 12 ani de închisoare în total. Spune că „trebuie să dai rău de pământ, să ajungi foarte jos ca apoi să poți să te bucuri” de lucruri simple, de un copac sau să stai la soare. În prezent se luptă cu el însuși, să își stăpânească infractorul interior și să găsească un echilibru între rău și bine. „Ca să îl stăpânești pe cel rău din tine, trebuie să faci lucruri bune, ca să îți dai seama că au valoare mai mare”, crede Tibi. Vindecarea sa a început atunci când a descoperit alergatul și durerea cu care vine. Hrănindu-se cu ea, a descoperit perseverența și a devenit maratonist.
„Atunci când nu mai poți, mai poți un pic. Depinde de tine și de forța ta interioară pe care trebuie să o găsești ca să mergi mai departe”.
Tibi Ușeriu
Mihai Covaliu este campion olimpic, mondial și european la sabie. Este președinte al Federației Române de Scrimă și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Își amintește cum era presat ca la orice campionat european sau mondial să ia medalie, pentru că „el era campion olimpic”. Atunci când era unul dintre favoriții pentru medaliile de la Jocurile Olimpice de la Atena, a avut un meci pe care l-a pierdut. A terminat pe locul 7. A urmat o perioadă foarte dificilă. S-a gândit chiar să renunțe la pasiunea vieții sale, scrima. Dar a mai încercat o dată. S-a pregătit și a dat în finală de cel mai bun sportiv în viață la momentul respectiv. L-a învins cu un punctaj de 15-12 și a devenit campion mondial.
„Nu toți sunt campioni, dar pot deveni. Depinde cât de mult îți dorești”.
Mihai Covaliu
https://www.youtube.com/watch?v=a8IwprREg4Q
Nadia Comăneci a primit primul 10 olimpic din istorie. A fost campioană olimpică de 5 ori și a primit 24 de medalii olimpice, mondiale și europene.
În 1979 la campionatele mondiale de la Dallas era în cea mai bună formă sportivă, dar a captat o infecție la încheietura stângă. „A venit de nicăieri, creștea de la o zi la alta”. Atunci a realizat că nu va putea participa la finalele la care se calificase, nici solo, nici cu echipa. Înainte de operație, a ieșit totuși din spital sperând că va putea concura măcar la un aparat la care putea compensa problemele cu infecția: bârna. Echipa sa a urcat atunci pe primul loc la campionatele mondiale pentru prima dată în istorie.
„Un campion este cineva care are cea mai proastă zi din viața lui și îl dor toate, dar continuă să meargă și reușește să facă ceva ce ajută echipa, familia, istoria, țara”.
Nadia Comăneci