Potrivit unui studiu științific, elefanţii folosesc o gamă variată de semnale pentru a se saluta

Pe lângă vorbire, fiinţele umane folosesc adeseori doar o mână sau un sărut pentru a-şi saluta semenii. Elefanţii, în schimb, folosesc în acest scop o gamă largă de semnale pe care le combină în funcţie de atenţia pe care o primesc de la congenerii lor, potrivit unui studiu publicat în revista Communications Biology, informează AFP, conform Agerpres.

Autorii studiului evocă „o constelaţie” de semnale cu ajutorul cărora „elefanţii se salută între ei prin gesturi şi vocalizări specifice”.

Realizat de o echipă de cercetători de la facultatea de biologie comportamentală şi cognitivă din cadrul Universităţii din Viena, studiul publicat joi dezvăluie că acele semnale sunt „dirijate spre un individ şi modalitatea lor de execuţie depinde de starea de atenţie vizuală a destinatarului”.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să incluzi carbohidrații într-o dietă sănătoasă

4:20

Ce informații de pe etichetele produselor ne sunt de ajutor

6:02

Cum putem scăpa de algoritmii nedoriți de pe rețelele de socializare

6:38

Alina Pătrăhău „dăruiește aripi” copiilor bolnavi

6:05

Mircea Miclea: Profesorii trebuie să aibă 1.500 euro salariu net / Avem o criză de sănătate mintală

7:38

Dificultatea de observare detaliată a comportamentelor individuale într-o turmă de elefanţi sălbatici i-a determinat pe cercetători să îşi îndrepte atenţia spre o mică turmă compusă din nouă elefanţi de savană care trăiesc în semi-captivitate, masculi şi femele, în rezervaţia Jafuta din Zimbabwe.

Ei au alcătuit mai întâi un repertoriu de semnale de comunicare folosite de aceste animale. Repertoriul include semnale acustice (din care mormăitul este cel mai frecvent), semnale vizuale (mai ales mişcări ale urechilor, capului şi cozii), semnale tactile (frecare sau contact între indivizi), semnale olfactive (cum ar fi urinarea sau secreţiile glandulare) şi chiar semnale seismice (prin lovituri de picior aplicate asupra solului).

Apoi, echipa a înregistrat şi a codificat peste 1.200 de semnale emise, dintre care o cincime au fost vocalize, dintr-un total de 89 de întâlniri înregistrate într-o perioadă de două luni. Semnalele olfactive, cu urinare, defecare sau secreţii glandulare au fost prezente în aproape trei sferturi dintre întâlniri.

Aceste întâlniri au relevat întotdeauna o combinaţie de semnale, cele mai frecvente combinând mârâitul şi fluturări ale urechilor, urmate de mârâitul asociat cu înţepenirea urechilor în poziţie ridicată.

În sălbăticie, masculii preferă utilizarea trompelor pentru a atinge organe asociate mirosului (baza cozii sau glandele temporale, plasate pe cap) sau doar mârâituri. În rezervaţie, masculii s-au comportat mai degrabă precum femelele: prin „întâlniri elaborate”, asociind mai multe semnale şi consolidând ipoteza, conform studiului, că astfel de comportamente „servesc la întărirea legăturilor sociale”.

Un criteriu esenţial pentru calificarea unei comunicări ca fiind intenţionată este faptul că aceasta se adresează unui public specific.

Acest lucru s-a dovedit că există şi în cazul elefantului, care îşi adaptează semnalele în funcţie de atenţia vizuală pe care o primeşte din partea destinatarului său: el va alege mai degrabă semnalele tactile sau acustice în cazul în care congenerul său nu se uită la el, dar va folosi semnale vizuale silenţioase, fluturând din urechi sau defecând, în caz contrar.

Autorii studiului au recunoscut totuşi că, în acest stadiu, nu ştiu dacă ordinea utilizată în aceste semnale are vreo semnificaţie.