G4Media.ro

Polițiștii vor fi obligați să poarte uniforma în timpul programului, începând din…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Polițiștii vor fi obligați să poarte uniforma în timpul programului, începând din 5 august.

Poliţiştii vor fi obligaţi să poarte uniformă în timpul programului de lucru, începând din 5 august, din dispoziţia ministrului de Interne Mihai Fifor, excepţie făcând cei din programul de protecţie a martorilor, de la operaţiuni speciale, cei care desfăşoară activităţi investigativ – operative în afara secţiilor de poliţie, transmite News.ro.

”Începând cu data de 5.08.2019, poliţiştii ce încadrează toate unităţile din structura organizatorică a Poliţiei Române vor purta, în timpul programului de lucru, uniforma de poliţie specifică corpului din care fac parte”, a transmis inspectorul general al Poliţiei Române, din dispoziţia ministrului interimar al Afacerilor Interne Mihai Fifor.

Excepţie vor face poliţiştii din cadrul structurilor de protecţie a martorilor, de operațiuni speciale şi combatere a criminalităţii organizate sau în  situațiile în care portul uniformei specifice ar fi de natură a compromite confidenţialitatea misiunii şi/sau siguranţa poliţiştilor implicaţi.

Mai sunt exceptaţi de la aplicarea acestei dispoziţii poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare de examinare a probelor, precumşi cei din cadrul structurilor de criminalistică ce desfăşoară acivităţi de cercetare la faţa locului, caz în care vor purta combinezoane anticontaminare sau uniforma de poliţie adaptată sezonului.

”Articolele de echipament purtate nu vor avea grad de uzură, vor respecta modelele în vigoare aprobate de către conducerea Poliţiei Române şi vor fi în permanenţă curate şi întreţinute corespunzător”, se arată în documentul IGPR.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Masurile lui Fifor incep sa produca efecte! Asta da masura!!!!!!!!!!! Cred ca-i suficient pentru Politia Romana.

    • #kondensatorilor, ca de obicei, comentati animati doar de cativa neuroni

      purtarea uniformei este primul pas spre refacerea moralului care este la pamant

      „Military uniforms and the law of war”

      pag 94

      „The uniform reflects order and discipline, and calls for subordination by displaying a variety of insignia, including badges that indicate rank and emphasize the hierarchical structure of armies.

      „It also calls for respect and fear and symbolizes strength and power: it includes features designed to make its wearer appear broader or taller, and thus to enhance the soldiers’ stature in the eyes of comrades, civilians and the enemy. ”

      „Finally, it helps to create an identity of appearance and an esprit de corps and is thereby conducive to the bonding process.”

      pag 99

      The quotation shows that the primary purpose of wearing the uniform

      is not to respect the law of war,

      but to keep up the military uniform’s traditional functions, such as

      identification,

      maintaining discipline,

      taking pride in wearing the uniform,

      and creating bonds and

      an esprit de corps.

      chrome-extension://oemmndcbldboiebfnladdacbdfmadadm/https://www[.]icrc[.]org/en/doc/assets/files/other/irrc_853_pfanner[.]pdf

    • The Power of Uniform Part 4 of 4: Employee Engagement

      Anecdotal evidence suggests that employees are more likely to collaborate effectively when wearing the same uniform, perhaps due to this shared commonality.

      Sports teams know all about the powerful effect of uniform.

      Individual personalities and priorities become less of a distraction to the overall direction and purpose of the team.

      In the same way, when wearing company uniform, an employee immediately has a shared identity with all other employees who are wearing that same uniform.

      When donning uniform, an employee will immediately be aware that they are recognisable both to the public and to other members of their team.

      The uniform wearer tends to feel an increased sense of responsibility due to this association.

      We can see parallels of this effect in the military where individual members will feel a lifelong sense of affection for and loyalty to their regiment. It’s also apparent in the long-standing tradition that airline pilots should never be seen to consume alcohol when in uniform – even if they are off duty.

      A key finding of the Cornell study ‘The Effect of Employee Uniforms on Employee Satisfaction’ was that uniforms “can direct employees’ behaviour to be more consistent with the goals and standards of behaviour established by the organisation.”

      The study goes on to observe that “part of the concept of uniforms directing employees’ behaviour comes from the idea

      that putting on a uniform also means

      stepping into a role” –

      a personal feeling that affects

      how a wearer interacts with those around them,

      how they respond in challenging scenarios,

      and how they make decisions.

      https://www[.]wiseworksafe[.]com/blog/view/the-power-of-uniform-part-4-employee-engagement

    • Mai du-te si tu in p.zda ma-tii!

  2. Daca mai da dispozitie si fara barbi nerase de 3 zile,silicoane si botox ramane fifor la mai doar cu soriceii de laborator.

    • Ai uitat-o pe ma-ta, turnatoarea de ma-ta nu părăsește corabia.

  3. :)))))))
    Foarte tare!
    Din pacate un ochi plange si unul rade.
    Politia se plimba cu masina in loc sa ia la scotocit boscheti, cartiere, cladiri unde se strang indivizi dubiosi, transport in comun, samd.
    E plin de nebuni si dubiosi in transportul in comun dar cui sa te adresezi?
    112 e pentru urgente nu pentru orice zapauc sau cucoane cu papornite parfumate.

  4. E bine sa inceapa sa poarte uniforme, ca sa-i recunoasca lumea drept politisti. Altfel, nicio sansa.

  5. Dati-le veste reflectorizante.

  6. A uitat sa le ordone sa vina si cu masinile spalate si „coafate”!

    Semnat: Nucleara de la Deveselu

  7. A gasit Fifor, antropologul, solutia minune de „reformare” a MAI!
    Mi-e greata sa mai scriu!

  8. batista curata si unghiile taiate!
    si interlopii ? ei ce trebuie sa poarte ?

  9. „Pisica cu clopotei la prins de soareci”!!! Asta ne mai lipsea……….

  10. Dar NUMAR DE IDENTIFICARE le dati, ca asa e peste tot in lume, au toti numar pe uniforma!!!!!!

  11. Decizie cu efect vizual.

  12. S-a publicat cumva expunerea de motive? Sa stim si noi de ce pâna la acest „întelept” ordin uniforma nu era purtata de toti…