Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliția Capitalei – Secția 3 a fost sesizată despre faptul că pe terasa unui bloc din Sectorul 1, s-ar afla o persoană care ar folosi o armă, tip lunetă. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, împreună cu mai multe echipe de asalt din cadrul SAS, care au identificat locația exactă, pentru a putea interveni în condiții de siguranță.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că un bărbat, care se afla la ultimul etaj al blocului, pe terasă, mânuia o armă tip lunetă, în prezența unui minor.

sursa foto: imagini amator
Având în vedere importanța abordării unei astfel de situații, la fața locului s-au deplasat atât echipaje specializate în alpinism, din cadrul SIAS-IGPR, cât si echipaje de jandarmi.
În urma intervenției prompte a fost identificat bărbatul în cauză, în vârstă de 40 de ani, precum și nepotul său, în vârstă de 16 ani, fără a fi necesară pătrunderea în forță. După o primă evaluare, s-a stabilit faptul că arma respectivă este de tip airsoft, cu bile din plastic, cei doi dorind să aibă o activitate de recreere.
„Facem precizarea că nicio persoană nu a suferit vătămări. Atât bărbatul în cauză, cât și nepotul său au fost conduși la sediul Secției 3 Poliție, pentru verificări suplimentare. Este important de menționat că în astfel de situații utilizarea unui asemenea echipament, chiar dacă este vorba de o armă de tip airsoft, poate fi destul de riscantă în anumite contexte, din mai multe motive:
Într-o situație în care se presupune că o persoană are o armă reală, forțele de ordine pot interveni rapid și cu măsuri severe, pentru a preveni orice potențial pericol. Acest lucru poate duce la o escaladare a situației, chiar și atunci când este vorba despre o armă de airsoft”, se precizează în comunicatul Poliției.,
Riscurile pot varia în funcție de contextul în care se află arma, iar autoritățile trebuie să fie pregătite să intervină rapid, pentru a preveni orice situație de risc.
„Recomandăm astfel utilizarea unor astfel de echipamente în locuri adecvate și special amenajate, unde nu există riscul de a fi confundate cu arme reale, sau de a răni vreo persoană”, a mai transmis Poliția.