Home » Analize » Politico: Ucraina a început să împărtășească mai puține informații clasificate cu Statele Unite, temându-se de noi scurgeri

Politico: Ucraina a început să împărtășească mai puține informații clasificate cu Statele Unite, temându-se de noi scurgeri

Politico: Ucraina a început să împărtășească mai puține informații clasificate cu Statele Unite, temându-se de noi scurgeri
Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Ascultă articolul

Doi oficiali europeni care sunt în contact cu conducerea militară de la Kiev afirmă că Ucraina a început să împărtășească mai puține informații cu Washingtonul, de teama unor noi scurgeri de informații care ar putea interfera cu viitoarea ofensivă a Kievului, afirmă site-ul Politico, citat de BBC.

Faptul că există astfel de temeri la Kiev a fost raportat și de BBC în urmă cu câteva săptămâni .

- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, sursele Politico de la Washington spun că nu au observat nicio schimbare în comportamentul Kievului, recunoscând, totuși, că Ucraina a fost întotdeauna zgârcită în împărtășirea unor astfel de informații (presa americană a scris despre acest lucru de mai multe ori în ultimele luni).

Reprezentantul oficial al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a răspuns la o întrebare legată de acest subiect: „Ei nu sunt obligați să ne notifice sau să ne informeze în prealabil”. El a adăugat că oficialii americani și ucraineni sunt în contact zilnic.

Potrivit lui Kirby, Statele Unite continuă să furnizeze Ucrainei informații în timp real. „Nu ne concentrăm asupra faptului dacă vom fi notificați în avans. Ne concentrăm pe asigurarea faptului că au tot ce le trebuie până în momentul în care sunt gata să înceapă”, a spus el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole