Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Joi, încetează valabilitatea poliţelor RCA emise de compania Euroins intrată în faliment, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
”Excepţie fac contractele de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, care vor înceta la data de 5 februarie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare”, se arată pe pagina de Facebook a ASF.
Responsabili din Autoritatea de Supraveghere Financiară au precizat că, în prezent, sunt pe piaţă opt firme care vând RCA şi care sunt sustenabile din punct de vedere al solvabilităţii.
Șoferii care încă dețin polițe RCA încheiate cu societatea Euroins sunt obligați să încheie noi asigurări obligatorii de răspundere civilă auto, întrucât cele emise de societatea menționată nu mai sunt valabile, începând cu data de 8 decembrie 2023.
În cazul polițelor de asigurare pentru care a operat încetarea de drept, nu mai este necesar un demers suplimentar, în sensul notificării asigurătorului cu privire la încetarea respectivei polițe de asigurare.
FGA anunță că va continua să instrumenteze cereri de deschidere dosar daună primite de la petenți ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA, pentru evenimente produse până la data de 7 decembrie 2023, inclusiv.
Posesor de autovehicul de peste 20 de ani in strainatate ,plateam cca 190 euro pe an asigurarea .Am venit in romania si am luat-o de la capat cu 0 experienta si cu o asigirare de 300 euro .Este corect stimati comunisti ?