G4Media.ro

PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională pe legea privind combaterea spălării…

sursa foto: Pexels

PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională pe legea privind combaterea spălării banilor

PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea privind combaterea spălării banilor, au anunţat, miercuri, deputaţii Raluca Turcan şi Stelian Ion, transmite Agerpres.

„PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională cu privire la aspectele de neconstituţionalitate pe legea de transpunere a directivei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. În stilul caracteristic, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PSD Liviu Dragnea a luat o directivă europeană şi s-a gândit să o folosească în reglarea de conturi, de data aceasta cu organizaţiile nonguvernamentale. Cu alte cuvinte, o directivă care a fost publicată la nivel european în 2015, pe care ar fi putut să o preia pe rând mai multe guverne şi majorităţi parlamentare să o transpună în Parlament, a fost acum îmbrăţişată de majoritatea PSDragnea în Camera Deputaţilor pentru a interzice, a bloca funcţionarea organizaţiilor care desfăşoară activităţi în interes public, în interes social şi a dezarma, de asemenea, persoanele vulnerabile social să apeleze la organizaţii nonguvernamentale”, a afirmat Raluca Turcan, liderul deputaţilor liberali.

Ea a spus că „PNL şi USD au sesizat, doar în baza a şase articole din această directivă, patru încălcări ale Constituţiei, plus o încălcare prin procedura prin care a fost votată această lege”.

„Să nu uităm că legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor a fost votată de două ori, cu aceeaşi procedură, în condiţiile în care Regulamentul a fost încălcat pentru că nu poţi să repeţi un vot, în cazul în care este suspectat de viciu, prin aceeaşi procedură. Cu alte cuvinte, sfidând regulamentul, încălcând Constituţia, în momentul de faţă o lege cu grave aspecte de neconstituţionalitate serveşte interesului preşedintelui PSD Liviu Dragnea în bătălia cu organizaţiile nonguvernamentale”, a adăugat Turcan.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat că atacul PSD la democraţie se realizează pe mai multe planuri.

„Unul este justiţia şi este evident pentru toată lumea, altul este atacul împotriva jurnaliştilor sau împotriva libertăţii de exprimare şi am văzut şi acţiuni de descurajare a acestor activităţi. De asemenea, o a treia categorie de activităţi îndreptate împotriva democraţiei este aceasta prin care au încercat să transpună în legea de implementare a directivei referitoare la spălarea banilor în sensul de a impune asociaţiilor şi fundaţiilor nişte obligaţii exorbitante care ar putea servi foarte clar la a se transforma într-un instrument de luptă împotriva acestor asociaţii şi fundaţii. Dacă le impui acestor asociaţii, şi sunt foarte multe şi PSD vizează mai ales asociaţiile şi fundaţiile care îndrăznesc să critice PSD, să critice politica guvernamentală, dacă îi pui unei astfel de asociaţii condiţii sub sancţiunea unor amenzi de milioane de lei, evident că le blochezi activitatea”, a explicat Stelian Ion.

El a enumerat mai multe motive de neconstituţionalitate. „Am identificat mai multe motive de neconstituţionalitate. Este vorba despre o îngrădire a dreptului la libera asociere, prin aceste obligaţii impuse asociaţiilor şi fundaţiilor, este vorba de o încălcare a dreptului de protecţie a datelor cu caracter personal faţă de beneficiarii acestor servicii furnizate de asociaţii şi fundaţii şi este vorba şi despre o discriminare pe care au făcut-o în lege cei de la PSD – ALDE faţă de alte entităţi, alte organisme, de data aceasta politice, ale minorităţilor naţionale. Şi ne exprimăm speranţa că vom primi şi de data aceasta o soluţie favorabilă din partea Curţii Constituţionale, pentru că este ultima redută, este ultima modalitate în care putem opri acest atac îndreptat împotriva societăţii civile şi asociaţiilor şi fundaţiilor”, a mai spus Stelian Ion.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută proiectul legii combaterii spălării banilor, după ce votul a fost reluat. Iniţial, proiectul a fost respins cu 163 de voturi „pentru” din cele 165 necesare, dar, la solicitarea liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, votul a fost reluat şi s-au întregistrat 170 de voturi „pentru” şi 70 „împotrivă”, proiectul fiind adoptat.

Parlamentul a decis menținerea în lege a unei dispoziții contradictorii celor prevăzute în directiva europeană: acordarea proprietarilor de acțiuni la purtător un răgaz de 18 luni să treacă la vedere. De asemenea, o altă decizie a Legislativului a fost ca asociaţiile şi fundaţiile să fie obligate să raporteze instituţiilor statului toţi beneficiarii.

Nu în ultimul rând, potrivit proiectului de lege băncile vor fi obligate să raporteze către Oficiul de Spălare a Banilor orice tranzacție mai mare de 2.000 de euro făcută de românii care trimit sau primesc bani din străinătate.

Prevederi noi au fost introduse și pentru ”persoanele expuse public” – care exercită sau au exercitat funcții de demnitate publică precum președinte, senator, deputat, ministru, șef de partid, judecător constituțional -, acestea fiind obligate să declarare orice tranzacţie sau deschidere de cont bancar.

Totodată, social-democrații au adoptat un nou amendament cu dedicație pnetru UDMR la legea privind combaterea spălării banilor: a scutit ONG-urile minorităților de la obligația de a raporta beneficiarii finali, obligație valabilă pentru toate celelalte ONG-uri (detalii aici).

40 de asociații și fundații au criticat proiectul de lege, arătând că prevederile incluse în draft au ca scop blocarea activității societății civile. ”Fără niciun temei, legea plasează societatea civilă în aceeași categorie de risc financiar cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc și cu instituțiile bancare”, arată scrisoarea comună a celor 40 de ONG-uri.

Motivul nemulțumirii este acela că legea introduce obligativitatea de a raporta beneficiarul real în termen de 30 de zile de când acesta este cunoscut; în caz de neconformare, organizaţia poate fi dizolvată. ”Caracterul excesiv nu este dat de obligaţia de raportare per se, ci de subiecţii acestei obligaţii: persoanele fizice care beneficiază de asistenţă, consiliere, ajutor, activităţi socio-medicale, educaţionale sau culturale, inclusiv copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau condiţii medicale pentru care au nevoie de ajutor”, arată ONG-urile semnatare (detalii aici).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează