Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția asupra modificărilor făcute de PSD-ALDE la cele trei legi ale Justiției ”arată că ministrul Justiției, Tudorel Toader, precum și alți reprezentanți ai PSD-ALDE au mințit cu nerușinare atunci când susțineau că modificările legislative sunt conforme standardelor Comisiei de la Veneția”, arată PNL într-un comunicat de presă.
Liberalii arată că ”în ciuda refuzului repetat al majorității parlamentare PSD-ALDE, PNL a obținut sesizarea Comisiei de la Veneția prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei” și evidențiază critica adusă de Comisia de la Veneția la adresa mecanismului de numire în funcțiile de conducere a procurorilor, precum și restrângerea atribuțiilor președintelui României în cadrul acestui proces.
”Facem un nou apel către Curtea Constituțională ca, în evaluarea sesizărilor de neconstituționalitate asupra modificărilor aduse Legilor Justiției, să țină cont de Opinia Comisiei de la Veneția, așa cum a făcut-o în foarte multe cazuri anterioare”, mai arată liberalii.
Corect. Dar cui sa-i pese? Baaaa, noi suntem la putere, CIOCU MIC!
Aloooo Pnl, ciocu mic ca noi suntem la putere!
Sica te si vedeai prim-ministru, la motiune…dar mai ai de asteptat daca nu zece macar douazeci de ani…
Hai mai bag o pe aia cu cucu’ din Bucovina
La coasă, Morgan !