Home » Analize » Planul premierului grec Mitsotakis de a crește importanța Greciei în Europa de Est se bazează pe un coridor de transport până în Odesa

Planul premierului grec Mitsotakis de a crește importanța Greciei în Europa de Est se bazează pe un coridor de transport până în Odesa

Planul premierului grec Mitsotakis de a crește importanța Greciei în Europa de Est se bazează pe un coridor de transport până în Odesa
Foto: Google Maps
Ascultă articolul

Grecia nu va mai funcționa doar ca putere regională în limitele înguste ale Balcanilor, ci revendică un rol activ în noua arhitectură a Europei de Est. Această dimensiune politică, prezentată de Kyriakos Mitsotakis prin două intervenții cruciale din ultimele zile, reflectă voința Atenei de a fi un jucător în regiune, transmite Rador.

- articolul continuă mai jos -

De la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est până la conferința «Energy Transition Summit: East Med & Southeast Europe» organizată de Financial Times și Kathimerini, mesajul este unitar, acela că Grecia elaborează planuri, investește și revendică un rol.

În „nucleul” acestei strategii se află un nou „coridor” de interconectare, o rută alternativă care pornește din Alexandroupolis și traversează Bulgaria, România și Moldova și are ca punct terminus Odessa. Este un plan despre care Kyriakos Mitsotakis a oferit detalii suplimentare.

Geografia sa nu este întâmplătoare. Conectează Marea Egee cu Marea Neagră, ocolește Strâmtoarea Bosfor și, prin urmare, evită controlul Turciei, transformând Grecia într-o poartă de acces către Ucraina și consolidând strategia europeană pentru diversificarea energetică și reziliența transporturilor.

Mitsotakis a vorbit în termeni de politică aplicată. El a subliniat posibilitatea unei conexiuni feroviare complete care ar permite transportul de mărfuri de la Alexandroupolis la Odessa în decurs de cincisprezece ore. El a subliniat că această soluție nu este doar mai rapidă, ci și mai stabilă, deoarece este eliberată de presiunea strategică exercitată de Turcia prin controlul stârmtorilor Dardanele și a Bosfor.

Importanța geopolitică a proiectului este evidentă, iar Grecia se afirmă drept un factor crucial în securitatea fluxurilor către și dinspre Ucraina.

Dimensiunea energetică a proiectului este la fel de importantă. Portul Alexandroupolis, odată cu construcția noului terminal de GNL, este un hub pentru importul și distribuția de gaze naturale. Proiectul prevede transmiterea unor cantități de gaz către Bulgaria, România și, în final, către Ucraina, consolidând independența energetică a țării față de gazul rusesc. În același timp, existența unor instalații extinse de depozitare în Ucraina creează noi perspective pentru activitatea comercială.

După cum a subliniat premierul grec, există încă unele impedimente, în special tarifele mari impuse de România. Acestea sunt un factor critic care afectează competitivitatea coridorului. Atena urmărește să obțină o reglementare tarifară cuprinzătoare, astfel încât această rută să poată deveni cu adevărat operațională. Nu este doar o problemă tehnică, ci parte a unui puzzle mai amplu de interese geoeconomice, unde țările din regiune trebuie să înțeleagă faptul că sinergia este o condiție prealabilă pentru viabilitatea proiectului.

Această strategie nu este deconectată de cadrul european general, întrucât Grecia oferă o alternativă stabilă la scenariul de turbulențe constante din Europa de Est. Ruta Alexandroupolis-Odessa poate fi o parte crucială a „Pactului Verde” european și a noilor instrumente investiționale ale UE pentru Ucraina. Nu este doar o rută pentru energie și bunuri. Este o rută pentru aprofundarea geopolitică, stabilitate și influență.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu

Știri video

Comentarii
  • Sunt cel putin 10 ani de zile, de cand ma intreb de ce, in cadrul UE, Grecia, Bulgaria si Romania nu au generat un plan comun de realizare a unei rute importante de-a lungul tarmului Marii Negre si apoi mai departe, pana la Alexandroupolis. Ideea mi-a venit cand am parcurs acest traseu cu masina, dar in conditii dificile ca timp si trafic. Era evident ca atat pentru circulatia marfurilor si persoanelor, dar si dpdv strategic, existenta acestei rute ar fi de mare interes in aceasta parte a Uniunii. Si tot atunci mi-am zis ca daca nu e o initiativa a grecilor sau bulgarilor, ai nostri niciodata nu vor face pasul asta, pentru ca prea focusati pe hotie si proiecte unde pot gestiona paraindaratul.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole