Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că 5.663 de persoane deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate și-au exprimat, în scris, intenția de a vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie, numărul putând crește în cursul zilei de sâmbătă, când se mai pot face înscrieri, între orele 18.00-20.00.
În total, sunt 6.366 de persoane private de libertate identificate cu drept de vot. Deținuții pot vota, potrivit legii, prin intermediul urnei speciale.
Penitenciarele amenajează spaţii corespunzătoare pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului, precizează sursa citată.
ANP a luat și măsuri suplimentare pentru desfășurarea votului în contextul pandemiei de COVID-19: deținuții vor purta masca de protecţie respiratorie și vor primi mănuși de unică folosință înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate.
Alte măsuri anunțate de Administrația Națională a Penitenciarelor:
sursa foto: Inquam Photos/ Adel Al-Haddad
Daca se spala bine de vaselina, Daddy are voie sa puna mana pe stampila sau doar cu baie generala are voie sa intre in sectia de votare din Atelierul Auto?
Amicul lui Ciolos votează PNL.
Cei nehotărâți în privința votului, fiți pe pace. Pârnăiașii, analfabeții și atârnătorii vor veni să voteze și pentru voi. Iar toți ăștia sigur nu votează USR PLUS.
Da nici eu care osa votez la Bruxelles nu osa votez pnl usr plus osa votez psd ca nu are ca scop sa distruga valorile romanesti nu ma intereseaza coruptia ca toti din politica sunt copii fostilor comunisti toti au furat si osa fure dar vreau sa ramina Romania o tara cu traditii si credinta la oameni simpli de rind doamne ajuta