G4Media.ro

Peste 130 de arestări într-o operaţiune de poliţie la nivel european împotriva…

Sursa foto: Pixabay

Peste 130 de arestări într-o operaţiune de poliţie la nivel european împotriva traficului de fiinţe umane la care a participat și România

Într-o operaţiune la nivel european susţinută de Europol, forţele de poliţie din ţările participante şi angajaţii inspectoratelor de muncă au arestat peste 130 de infractori şi au identificat în jur de 60 de suspecţi şi circa 130 de potenţiale victime, informează marţi un comunicat al organizaţiei europene, relatează Agerpres.

Acţiunea comună care a vizat traficul de fiinţe umane a avut loc în perioada 6-13 iunie şi a fost coordonată de Frontex cu participarea a 22 de ţări şi a Interpol.

Peste 22.480 de oameni ai legii au participat la acţiune, în timpul căreia au fost efectuate verificări la frontierele terestre, maritime şi aeriene, precum şi pe rutele foarte utilizate spre Europa.

Acţiunea a dus la peste 130 de arestări şi la identificarea a încă 60 de suspecţi, fiind iniţiate în plus peste 100 de noi investigaţii. În total, au fost identificate peste 130 de posibile victime ale traficului de persoane, cel puţin 12 dintre acestea fiind confirmate ca minore. De asemenea, verificările au dus la depistarea a peste 220 de documente falsificate.

În timpul operaţiunii comune s-au efectuat controale în 13.500 de locuri şi asupra a 193.020 de vehicule. În acelaşi timp, au fost controlate 970.440 de persoane şi 101.790 de documente.

De asemenea, oamenii legii au verificat identitatea a peste 11.130 de minori, care rămân grupul cel mai vulnerabil care este traficat şi exploatat, potrivit Europol. Mulţi dintre ei cad victime exploatării sexuale, sunt forţaţi să cerşească sau să comită infracţiuni mărunte şi trafic de droguri. De asemenea, ei pot deveni victime ale exploatării prin muncă şi sclaviei domestice.

Europol a susţinut coordonarea activităţilor operaţionale, a facilitat schimbul de informaţii şi a furnizat sprijin analitic.

Ţările care au participat la acţiune sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Bosnia şi Herţegovina, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Ucraina şi Regatul Unit.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...