
Peste 120 de percheziţii în 20 de judeţe, într-un dosar privind falsuri pentru obţinerea unor autorizări
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Tulcea au pus în aplicare, vineri, 124 de mandate de percheziţie domiciliară în 20 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind folosirea de documente false pentru obţinerea unor autorizări, instrumentat sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, descinderile au avut loc în municipiul Bucureşti şi judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava şi Tulcea.
Activităţile s-au desfăşurat la sediile unor organizaţii tehnice de stat, la locuinţele persoanelor implicate în activitatea infracţională şi la sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, fiind vizată săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uz de fals în formă continuată, înşelăciune şi neglijenţă în serviciu. De asemenea, s-a dispus şi efectuarea unor cercetări la faţa locului.
„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, până în prezent, s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2022, reprezentanţii ai 28 de societăţi ar fi utilizat înscrisuri falsificate, pe care le-ar fi prezentat la controalele efectuate de către reprezentanţii unor instituţii, în vederea autorizării, reautorizării şi avizării funcţionării acestora, fără ca în realitate să îndeplinească condiţiile legale pentru desfăşurarea activităţilor specifice obiectului de activitate ale societăţilor respective”, se arată în comunicat.
IPJ Tulcea precizează că anterior, în aceeaşi cauză, au fost efectuate 18 percheziţii domiciliare şi patru percheziţii informatice, fiind audiate mai multe persoane, dintre care unele au denunţat, în parte, activitatea infracţională.
Descinderile de vineri au avut loc în cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.