Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe percheziții au loc marți dimineața la membrii grupurilor interlope „Sportivii” şi „Cămătarii” din Capitală, într-un dosar în care DIICOT îi acuză de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj și acte de violență pentru a-și maximiza profiturile unor agenții de pariuri deținute de clanuri.
Conform informațiilor G4Media, cei vizați în anchetă sunt:
WEXLER LIOR
LĂPUȘANSCHI ADRIAN
LUCULESCU DANIEL
BÎRSAN GEORGE zis „GEORGE LUNG
DOBRESCU ANDREEA-GEORGIANA
ȘPAC VLADIMIR-FLORIN
SÎRBU MARIAN ZIS „BOX”,
STOICA ALEXANDRU-IONUȚ zis „ATICU”,
CONSTANDACHE ROBERT-IOAN zis „ȚÂȚOIU”,
CHIRU CIPRIAN-ADRIAN
ALECU EMIL-MARIUS zis „BEBINO”,
DINCĂ REMUS-PETRICĂ,
ROȘCA RADU-CRISTIAN,
ȘTEFĂNESCU CRISTIAN zis „Bididiu”,
GEORGESCU DANIEL-ȘTEFAN,
APOSTOL MIRCEA IULIAN zis ,,IULICĂ”,
STANCIU RAZVAN zis „Răzvan Paris”,
BĂRBULESCU BEBE-DUMITRU zis „Bebe Cămătaru”,
UPDATE Polițiștii “încurajează orice persoană care a fost victima unor agresiuni în acest context sau care deține date relevante cu privire la împrejurările în care s-au produs asemenea infracțiuni să ne contacteze la numărul unic de urgență 112, sau pe emailul: [email protected]”.
În acest context, Poliția Capitalei reamintește măsurile de protecție prevăzute în Codul de Procedură Penală:
Comunicatul complet al DIICOT:
Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 din data de 23.11.2022 și nr.1 din 24.11.2022, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Astăzi, 24 iunie 2025, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente cu suportul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județului Ilfov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, amenințare, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate a rezultat că începând cu anul 2017 și până la data de 23 noiembrie 2022, când a fost destructurat, pe raza municipiului București a acționat un grup infracțional organizat, constituit din 18 membri, având ca scop maximizarea, prin șantaj și acte de violență, a profiturilor unor agenții de pariuri, deținute de către liderul grupării de criminalitate organizată.
În vederea atingerii scopului propus, încă din momentul constituirii, liderul a participat constant la recrutarea unor persoane cu notorietatea de a fi violente, care să participe la activitatea infracțională, a remunerat în mod constant membrii grupului pentru activitățile ilicite pe care le-au desfășurat, a pus la dispoziția acestora autoturisme pentru a se deplasa de urgență acolo unde erau direcționați, a realizat un mecanism de control al membrilor grupului prin raportarea agențiilor prin care aceștia treceau zilnic și a încercat mascarea activităților realizate în afara normelor legale cu angajarea persoanelor aflate în palierul de execuție în cadrul societăților ce administrau brandul agențiilor de pariuri.
De asemenea, a instigat persoanele aflate pe palierul de execuție la constrângerea morală sau fizică a clienților pentru a-i determina să achite prejudiciile cauzate agențiilor de pariuri, împiedicarea acestora să ridice anumite premii sau constrângerea morală sau fizică a proprietarilor sălilor concurente în vederea închiderii unor puncte de lucru deschise în proximitatea celor aflate în patrimoniul liderului grupării.
Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.