Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Percheziții DNA au loc miercuri dimineață la Primăria Iași, conform surselor G4Media. Procurorii ridică mai multe documente din instituția condusă de Mihai Chirica, ex-PSD, actual primar PNL.
Ar fi vorba, conform surselor G4Media, de speța cunoscută generic drept ”Dosarul Păcura”. Conform publicației locale Reporteris.ro, ar fi vizate birourile Mihaelei Pintilie, șef Serviciu Legislație, al lui Ștefan Chirilă, șeful Direcţiei Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană, și Viorica Bostan, șefa Direcției Tehnice și Servicii Comunitar, o apropiată a primarului Mihai Chirica, dar și biroul edilului.
De asemenea, percheziții se fac și la Direcția Tehnică și la Serviciul Economic al municipalității, conform jurnaliștilor Reporteris.ro.
În această anchetă, primarul Mihai Chirica este suspectat că ar fi plătit discreționar 2 milioane de lei de la bugetul local către Rezervele de Stat, fără să verifice cine a luat păcura depozitată la CET Holboca, conform publicației locale citate.
DNA îl acuză de abuz în serviciu pentru că ar fi plătit suma fără să caute vinovații, mai relatează Reporteris.ro.
Mai multe dosare legate de primăria condusă de Mihai Chirica au stagnat la DNA – Serviciul Teritorial (ST) Iași în mandatul actualei șefe a Parchetului General, Cristina Chiriac, care a fost lăudată puternic de președintele Nicușor Dan în momentul nominalizării care a stârnit controverse în spațiul public.
știre în curs de actualizare
Deci tarasenia s-a petrecut in 2021, acum s-au trezit procurorii sa scuture praful de pe toba….. Deci…… s-a prescris! Amin!