G4Media.ro

Pavelescu anunță oficial că pregătește o alianță cu Liviu Dragnea, respectiv între…

sursa foto: Facebook

Pavelescu anunță oficial că pregătește o alianță cu Liviu Dragnea, respectiv între PNȚCD și APP, în perspectiva alegerilor generale din 2024

După ce fostul social-democrat Liviu Dragnea a participat ieri la ședința Biroului de Conducere al PNȚCD, liderul acestei formațiuni politice, Aurelian Pavelescu a transmis un comunicat oficial, prin care admite că dorește o alianță politică. „O alianță politică între PNȚCD și APP (noul partid al lui Livid Dragnea – n.red) este mai mult decât vitală pentru România, răspunzând dezideratului celei mai mari părți a poporului român, în perspectiva alegerilor generale din 2024, de constituire a unei platforme formată din partidele suveraniste autentice”, se precizează în cominicatul de presă.

Liviu Dragnea a participat la ședința PNȚCD, însoțit de președintele Organizației de Tineret APP sector 2, Ana-Maria Ioniță, subiectul dezbătut vizând posibilitatea creării unei alianțe „naționale suveraniste”.

Dragnea consideră, conform comunicatului, că PNL și PSD și-au dat mâna într-o „alianță a trădării naționale”, iar bătălia electorală din 2024 nu va mai fi între stânga și dreapta, ci intre suveranism și globalism, între dragoste de țară și vânzare de țară.

De asemenea, Pavelescu, a transmis că este nevoie de o forță politică care să militeze pentru o „Europă a Națiunilor Suverane, alături de celelalte forțe europene suveraniste”.

La ședința de ieri, Biroul Național de Conducere al PNȚCD i-a înmânat lui Liviu Dragnea „Medalia Omagială Iuliu Maniu”.

Medalia este gravată cu chipul fondatorului PNȚCD Iuliu Maniu, iar pe verso cuprinde harta României Mari și cele patru principii ale partidului: „Democrație desăvârșită, morală creștină, patriotism luminat și dreptate socială”.

Trebuie precizat că discuțiile de alianță între PNȚCD și APP au loc pe fondul disputelor interne din partidul condus de Aurelian Pavelescu. Acesta este acuzat de eurodeputatul Cristian Terheș că ar fi cauzat un prejudiciu financiar partidului. Mai mult, Terheș a transmis sâmbătă că împotriva lui Pavelescu a fost deschisă „o acțiune în răspundere”, pentru acest presupus prejudiciu, în valoare de 688.000 de lei. În consecință, Comitetul Național de Conducere de la nivelul PNȚCD ar fi dispus sanctionarea disciplinara a lui Aurelian Pavelescu cu „demiterea din functia de conducere”.

De cealaltă parte, Pavelescu îl acuză pe Terheș că nu și-a plătit cotizația la partid niciodată, deși el și-a obținut mandatul de eurodeptat în baza înțelegerii consemnate cu Liviu Dragnea, pe vremea când conducea PSD-ul. Pavelescu a transmis că Terheș a fost dat afară din partid.

sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Se răsucesc Coposu și Rațiu în mormânt.

  2. Litera “T” din abrevierea PNTCD inseamna Trotzki. Liviu Dragnea este Franciza Trotzkismului in Romania.

    • Păi, infractorul LN Zdragnea n-are interzis să facă politică ?Eu asa știam ! Autoritățile(!!!),șo pa el!…Doar e eliberat condiționat (!),..și asta e infracțiune ! La BULAU CU EL !

    • eu tot nu inteleg cine e acest pntcd si de ce e bagat in seama… de prin 2000 nu a mai intrat in parlament si nici nu va mai intra vreodata. si nu inteleg cum a ajuns pavelescu presedintele pntcd, ultima oara cand am auzit de el, era avocatul presedintelui pntcd…

  3. Alifie, il chemați și pe el ?

  4. Tusea si junghiul. De pntcd a mai ramas doar cenusa.

  5. lol, astia acum scuipa si apoi ling….

  6. Nea Alifie o fi fost informat de alianță, conform protocolului semnat la ieșirea din pușcărie ?

    • Servus Scara !

      Draqnea a promis ca ramane ca matasea in gura ! Alifia este pentru Somnul de Seara !

    • Servus @un domn!
      La vârsta lui promisiunile sunt strâns legate de timpul care trece ca apa peste pietre…

  7. Vedeți de ce l-a părăsit Irinuca !? I-a ajuns, mititica, că de când a ieșit din pușcărie i-a stat gândul doar la politichie, iar tinerețea trece, nu stă după alianțe cu rezultate subunitare !

  8. in mizeria politicii romanesti , aceasta alianta e la fel de fireasca precum USL-ul , deci nu mira pe nimeni

  9. tot degeaba . asteptam modificarea constitutiel ce aduce presedintelui nou ales 9adica tot cel vechi inca 5 ani de mandat in noua republica prezidentiala .

  10. 0 + 0 = 0

  11. Deci, ca intotdeauna in Romania, niste nimicuri se aliaza sa faca impreuna nimic.Ca in toate partidele politice din Romania. Dupa ce fac alianta incep sa promita ca vor duce Romania in epoca de aur, a lui Ceausescu.

  12. Pic si Poc… M-am linistit, are cine sa salveze Romania! Pe Sosoaca n-o cooptati?