G4Media.ro

Patru turişti încătuşaţi de jandarmi, pe terasa unui hotel din Mamaia/ Administratorul…

sursa foto: Facebook

Patru turişti încătuşaţi de jandarmi, pe terasa unui hotel din Mamaia/ Administratorul le-a cerut să facă muzica mai încet dar au devenit reclacitranți

Patru turişti din Craiova, aflaţi duminică pe terasa unui hotel din Mamaia, au fost încătuşaţi şi duşi la Poliţie, în urma unei altercaţii pe care au avut-o cu administratorul şi agentul de pază al unităţii turistice, atunci când aceştia le-au cerut să oprească muzica pe care o ascultau la intensitate ridicată, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Cele patru persoane au fost încătuşate pentru că se manifestau recalcitrant şi au refuzat să se legitimeze.

„Astăzi, în jurul orei 15,30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi despre faptul că pe terasa unui hotel ar fi avut loc o altercaţie între 4 turişti şi administratorul, precum şi agentul de pază, ca urmare a faptului că primii ar fi fost deranjaţi de solicitarea de a opri muzica, aceasta fiind la o intensitate ridicată. La faţa locului au ajuns jandarmi din cadrul G.M.J. Constanţa care au procedat la încătuşarea turiştilor, întrucât se manifestau recalcitrant şi au refuzat să se legitimeze, ulterior fiind conduşi la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii acestora”, a menţionat IPJ.

Conform sursei citate, persoanele respective au fost identificate, fiind vorba despre patru bărbaţi din Craiova, cu vârstele cuprinse între 28 şi 38 de ani.

Poliţiştii efectuează cercetări, în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. „Administratorul le-a cerut să facă muzica mai încet”
    Ce sa faca? 🙂

    • Să facă muzica mai încet! ‘Ai ba ce dreacu ești așa de greu de cap… :)))

    • Cel puțin turiștii și redacția g4 vorbesc aceeași limbă (evident nu româna).

    • erau cantareti. „faceau” muzică.

    • Astfel de greseli sunt „facute” in special de cei tineri care nu prea au citit când au avut mai mult timp, adică atunci cand erau copii si adolescenti, rezultând o deficitară stăpânire a limbii romane la nivel de exprimare de baza, căci, ca sa scrii „sa dea muzica mai incet” in loc de „sa faca muzica mai incet” nu iti trebuie o facultate de filologie absolvita, ci, pur și simplu, simțul limbii in care te exprimi.
      Ii mai aud pe unii spunând că nu știu ce lucru ” face sens” in loc de „are sens”, dar, in cazul lor, e vorba despre traducerea literală din engleza in romana_ evident greșită din cauza nepăsării fata de limba romana_ a lui „make sens”.
      Ce ma întristează e ca nu corectează nimeni responsabil de acest site asemenea grosolane greseli de exprimare înainte sau după ce ele sunt sesizate de catre cititori. Asta e, intr- adevar, dispret fata de limba romana.
      Altminteri, sloganul ” mândri că suntem romani”, o inepție de altfel, a prins nemaipomenit, dar nu ne împiedică să ne batem joc de limba noastră.

    • Nu stia sigur cum sa scrie „dea” si a zis sa nu riste!

  2. Asta se asteapta de la Politia Romana,

    LAW and ORDER !

  3. De unde puteau fi…din Craiova…astia manca praz, dar de agitati nu-i prea stiu…

    • s-a umflat prazul in ei ca de obicei:)

    • eu spun ca ar trebui sa se bucure ca erau din Craiova si nu din Vaslui

    • Gabitza, mai usor cu stereotipuri din astea: „din Vaslui”, etc. Peste tot sunt tembeli, inclusiv acolo unde esti tu (dupa comentariu, poate chiar tu).

  4. Ce să facă? Ce sa facă? Să Facă muzică mai încet…și din chinurile facerii muzică s ă făcut mai tare…ça ă lăsat o prea mult la dospit…

  5. Știrea nu e că a venit poliția, știrea e că cineva a îndrăznit să se opună acelor jeguri.
    Scene de acest gen vezi cam în orice hotel sau alt loc public de pe litoral.
    Sunt mulți care dau muzica tare sau care vorbesc tare și înjură, care își parchează mașinile direct pe plajă(am văzut așa ceva chiar lângă recent deschisul Amfiteatru ) sau care merg ca în F1 prin mijlocul stațiunilor

  6. *recalcitranţi

  7. Norocul lor ca nu erau in Rusia. Le punea Putin genunche pe gat 8 min 46 sec, ii omora cu zile.

    • nu, ba sovieticule, putin ii incalta cu niste papuci alunecosi, ca sa alunece de la geam..

    • trollul asta amarat pana nu mai zice o aberatie nu se lasa. du-te ba si vezi-ti de treaba ta, ca habar nu ai pe ce lume esti. vorbesti ca sa zici ceva, fara nicio legatura cu subiectul.

  8. Bine le-au facut, ar fi timpul sa se termine cu „feciorelnicia” asta gretoasa a autoritatilor, luatul cu vorba buna. Direct catuse, in duba, arest.

  9. Cred ca si stirea asta a fost tradusa de pe siteuri straine.

    • @Tulthor – 😀 cel mai tare comentariu!
      G4media, cred ca nici voi nu stiti cine a scornit titlul asta, dar chiar asa, „sa faca muzica mai incet”? Am tot cauta poate e vreun citat din declaratia vreunuia… Da’ de unde, e „decat” declaratia jurnalistului…

  10. 😂😂😂să facă muzica mai încent ,ce necazuri au alți 😂😂😂😂