Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj de solidaritate patriarhului ecumenic şi arhiepiscop al Constantinopolului Bartolomeu I, exprimându-şi durerea faţă de pierderile suferite de Grecia şi Turcia în urma cutremurului produs vineri, potrivit Basilica.ro.
„Cu profundă durere am aflat despre puternicul cutremur care s-a produs în data de 30 octombrie 2020 în proximitatea coastei provinciei Izmir, fiind raportaţi peste 20 de morţi şi 800 de răniţi. În aceste clipe de încercare, înălţăm rugăciuni către Hristos Cel răstignit şi înviat să odihnească sufletele celor decedaţi, să dăruiască grabnică vindecare celor răniţi şi ajutor tuturor celor care au fost afectaţi de cutremur. Ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu cei afectaţi şi ne rugăm lui Dumnezeu să păzească întreaga lume de cutremure şi alte calamităţi”, se arată în mesajul transmis de Patriarhul Daniel arhiepiscopului Constantinopolului.
sursa: Agerpres.ro
O declarație de bun simt care a suscitat un real interes opinie publice!! Felicitări, sau ce ar trebui sa zicem…?
Fara bun simt a fost afiramatia lui Daniel ca comunistii nu permiteau accesul la moaste. Odata, in vreme de seceta plimbau moastele unui sfant pe ulita iar cand alaiul s-a oprit la poarta unui cetatean pentru slujire, acesta le-a spus sa-si ia ”mortaciunea” si sa plece mai departe deoarece el a iesit din schimbul 3 si conform articolului …din legea linistii publice este interzisa galagia. Satenii care participau la ritual au fost uimiti de afirmatia lui dar nu atat de barbari ca cei din speta lui CTP.