Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Partidul Tisza lucrează pentru unitatea și reconcilierea națiunii maghiare, nu își asume niciun rol în fondarea niciunui partid nou, de dincolo de granițele Ungariei, și nu susține inițiative care ar fi potrivite pentru divizarea comunității”, a declarat vicepreședintele Partidului Tisza, Zoltán Tarr, în postarea sa de pe Facebook, potrivit Rador Radio România.
Politicianul, care, în calitate de viitor șef al Ministerului pentru Relații Sociale și Cultură, va fi responsabil și de menținerea relațiilor cu maghiarii de dincolo de granițele Ungariei și din diaspora, a subliniat: „respectăm principiul fundamental, enunțat înainte de alegeri, conform căruia considerăm că formarea vieții politice interne a comunităților maghiare de dincolo de granițele țării este sarcina celor care locuiesc acolo și, prin urmare, nu ne vom amesteca”.
„În acest spirit, în pofida tuturor informațiilor sau insinuărilor contrare, nu vom participa la fondarea niciunui partid nou, de dincolo de granițele Ungariei și nu vom sprijini inițiative care ar fi potrivite pentru divizarea comunității”, a precizat Zoltán Tarr în postarea sa de miercuri seară.
El a amintit că viitorul prim-ministru, Péter Magyar, a spus clar la întâlnirile sale recente cu reprezentanții partidelor maghiare de dincolo de granițele Ungariei: își vor baza relațiile cu maghiarii de dincolo de granițele țării și cu organizațiile care îi reprezintă pe o bază clară și transparentă, bazată pe respect reciproc.
Zoltán Tarr a subliniat că protejarea intereselor și identității culturale a maghiarilor de dincolo de granițele Ungariei nu este o sarcină secundară, ci constituie baza muncii lor de zi cu zi. Drepturile deja dobândite vor fi păstrate în orice circumstanțe, dar, în același timp, se așteaptă schimbări fundamentale în domeniul transparenței și eficienței utilizării resurselor primite de Ungaria. El a reiterat anunțul anterior al lui Péter Magyar, conform căruia, în interesul unei gestionări responsabile și al clarității, viitorul guvern Tisza va verifica utilizarea subvențiilor alocate acestor comunități maghiare în ultimul deceniu.
Sursa: MTI / Rador Radio România / Traducerea: Rozália Gănciulescu