Home » Analize » Partidul Șansă din Republica Moldova, controlat de Rusia prin fugarul Ilan Șor, la un pas de dizolvare

Partidul Șansă din Republica Moldova, controlat de Rusia prin fugarul Ilan Șor, la un pas de dizolvare

Partidul Șansă din Republica Moldova, controlat de Rusia prin fugarul Ilan Șor, la un pas de dizolvare
Ilan Sor. Credit foto: Kommersant / ddp USA / Profimedia
Ascultă articolul

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a cerut marți Ministerului Justiției de la Chișinău să înceapă procedura legală de dizolvare a trei partide, printre care și partidul Șansă, controlat de Rusia prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor, transmite Moldpres, citată de Rador.

Cele trei formațiuni politice vizate sunt Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul Politic „ŞANSĂ”.

- articolul continuă mai jos -

Oligarhul condamnat Ilan Șor a fugit din Republica Moldova la Moscova și este principalul vector de promovare a intereselor Kremlinului la Chișinău.

El a încercat în mod repetat să finanțeze partide și mișcări anti-europene în Republica Moldova. Mai mult, a finanțat proteste violente în ultimii doi ani, menite să răstoarne puterea pro-europeană. Mai multe partide fondate sau finanțate de Șor au fost dizolvate.

Decizia a fost luată în contextul încălcării repetate a prevederilor legale ce impun depunerea rapoartelor de gestiune financiară, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit CEC, 57 de partide politice au prezentat, în termen, rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025. Din cele 66 de formațiuni înregistrate la Agenția Servicii Publice, 63 aveau obligația de a prezenta raportul privind gestiunea financiară.

„Partidul „Moldova Unită”, Partidul Conservator și Partidul Regiunilor din Moldova au fost deja dizolvate prin hotărârile instanțelor judecătorești și nu mai au obligația de a prezenta raportul financiar pentru anul precedent. Partidul Politic „Pentru Țară” a fost înregistrat de către Agenția Servicii Publice pe 6 martie 2026 și nu are obligația de a prezenta raportul privind gestiunea financiară pentru anul 2025”, a anunțat Comisia.

Astfel, șase partide politice nu au prezentat rapoartele în termenul și formatul stabilite de lege: Partidul Socialist din Moldova; Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”; Partidul Politic „ȘANSĂ”; Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei; Partidul Politic Mișcarea Reformei Sociale; Partidul „FENIX MOLDOVA”.

„La 1 aprilie 2026, agenții constatatori ai CEC au inițiat procese contravenționale în privința partidelor care nu au prezentat raportul în termenul și formatul stabilite de lege. De asemenea, Comisia a aplicat Partidului Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei sancțiunea privind lipsirea de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni”, a subliniat CEC.

Termenul limită de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru anul 2025 a fost 31 martie 2026.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole