Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Propunerea legislativă vizează crearea unui spațiu digital mai sigur în care drepturile utilizatorilor să fie protejate, inclusiv prin norme de combatere a produselor, serviciilor sau conținuturilor ilegale online, de sporire a responsabilității și a transparenței algoritmilor și de abordare a moderării conținutului, arată un comunicat al Parlamentului European.
Ce presupune acest act legislativ:
Informațiile PE precizează că proiectul de lege definește responsabilități clare pentru furnizorii de servicii intermediare și, în special, pentru platformele online, cum ar fi rețelele sociale și platformele multilaterale. Acesta stabilește un mecanism de „notificare și acțiune”, precum și garanții pentru eliminarea conținutului ilegal.
„Platformele online foarte mari vor face obiectul unor obligații specifice, deoarece riscurile pe care le prezintă în ceea ce privește diseminarea atât a conținutului ilegal, cât și a conținutului dăunător, inclusiv a dezinformării, sunt mai mari”, mai transmite PE.
Din comunicatul PE reiese că „Parlamentul a introdus mai multe modificări la propunerea Comisiei, inclusiv în următoarele domenii:
Textul aprobat în plen va deveni mandatul Parlamentului pentru negocierile cu președinția franceză a Consiliului în primul semestru al acestui an.
Europarlamentarul Alexandra Geese, raportor din umbră în cadrul Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, spune că „o constituție digitală a Europei este de mult așteptată. Parlamentul European intră în negocierile tripartite cu o poziție puternică: giganții tehnologici precum Facebook sau Google nu mai trebuie să poată monopoliza controlul în ecosistemul nostru digital. Cu această legislație, UE va putea combate riscurile sistemice și proteja libertatea de exprimare”.
Ca parte din același pachet privind platformele online, Parlamentul a adoptat în decembrie actul legislativ privind piețele digitale (Digital Markets Act). Acesta „interzice anumite practici folosite de marile platforme cu rol de „gatekeeper” („controlor al fluxului de informație”) și îi permite Comisiei să efectueze anchete de piață oficiale și să sancționeze comportamentele neconforme.
Parlamentul European a dat undă verde și pentru acesta începerii negocierilor cu Consiliul – vezi articolul integral pe acest subiect aici.
Sursa foto: Sursa foto: Unsplash/ Austin Distel
Si uite asa incepe controlul si cenzurarea internetului, bineinteles dupa standardele occidentale incontestabile
Cum spuneam și mai jos, au și început să se văicărească propagandiștii cărora le plac standardele despotismelor orientale.
La voi in Raionul de Vest nu exista cenzura pe internet? Daca-l înjur pe Putin de toti sfinții din FSB, mai am curaj sa ies pe strada?
Iese în strada direct de la etajul 7 .
Acum o să zică propagandistii anti occidentali că li se încalcă drepturile constituționale când nu sunt lăsați să înjure.
Eu cred ca ar trebui sa va uitați cine sunt cei care au criticat prima data, acum mulți ani, lipsa de norme morale pe internet, anume creștinii. Singurii care înjură sunt propagandiștii atei, cei care amenință cu moartea si cu “arderi pe rug”.
Așa este și foarte bine că au făcut așa. Propagandistii anti occidentali sunte și atei agresivi, printre altele. Chiar și cei care se dau credincioși, și cu dreapta conservatoare, cum e la modă acum. Câți Dumnezei nu mi-am auzit eu, și de mamă și de toate cele de la așa zisii puritani apărători ai creștinătății, zic ei.
Era necesar sa legalizeze si cenzura….
Vă e că nu mai puteți înjura, amenința și insulta in voie?
“ Platformele online foarte mari vor face obiectul unor obligații specifice, deoarece riscurile pe care le prezintă în ceea ce privește diseminarea atât a conținutului ilegal, cât și a conținutului dăunător, inclusiv a dezinformării, sunt mai mari”
Dăunător, CUI? Ursuelei? Intereselor germane?
Dacă nemții vor au voie sa declanșeze campanii de ura împotriva Bisericilor Ortodoxe din Romania si Grecia etc. prin intermediul serviciilor secrete si al presei pe care o controlează nu-i oprește nimeni. Dacă o sa vrei sa spui ca nu esti de acord cu o măsura ue deja vei fi adus in instanța si încătușat. Începe diktatul german.
Indiferent de crizele, spumele și fițele făcute de dvs gaspadini vi se va lua maul curând! 😏
Lasă ca o sa pricepi si tu ce mizerii susții când o sa devii o victima a sistemelor totalitare. Nu mai e mult.
@rusnacului imp.utit „john”: om vedea după ce scăpăm de voi! 😂
Mai sus se plângea colegul dvs. de munca, angajat pe mii de euro la usr sa facă propaganda, droggy, ca cei cu care nu este de acord el, numiți “rusnaci”, nu o sa mai poată înjura pe internet. Acum dvs. demonstrați efectiv ca propagandiștii atei, usristi, bolșevici, de fapt care chiar se trag din rusia in punct de vedere ideologic, de la mămuca lenin, sunteți fix aia care nu va puteți abține sa înjurați. 🙂
Tantaaaalau’ de Nume, Drrrogybot si alte ggggiboane vor doar sa fie c0ooorditi in dddos, nu conteaza cine-o face.
Ei lasă dl.john, că știe toată lumea ce va poate și dvs pielea, ca dvs nimenea. V-ați descris foarte bine. Dvs faceți parte din rândul acelora de care vorbiți, prin limbajul pe care îl folosiți deseori aici și pe care vi-l cunoașteți toată lumea.
Ei lasă dl.john, că știe toată lumea ce va poate și dvs pielea, ca dvs nimenea. V-ați descris foarte bine. Dvs faceți parte din rândul acelora de care vorbiți, prin limbajul pe care îl folosiți deseori aici și pe care vi-l cunoașteți toată lumea.
La.cum evolueaza EU, China Pooulara va fi un paradis in foarte scurt timp
Pentru dvs propagandiștii anti occidentali deghizați în anti vaccinare e deja , o aveți în suflet.
Ue nu se da indarat din a merge cu capul direct in copac, cum a făcut si samadaul. Face pași repezi spre dezmembrare din păcate. Cu dictatorii ordinari la putere in germania si franța, nici nu are cum altfel.
Cum ai o opinie diferita, cum ganganiile astea te clasifica imediat drept trol rus. Se considera atat de importante incat doar cineva platit direct de Putin poate sa ii contrazica. Chiar si un bugetar de 2.bani ca Nume, care a recunoscut ca posteaza stand la cafele se crede in razboi cu Rusia 🤣🤣🤣
Libertatea de exprimare nu exista niciunde in Europa. Am luptat o revolutie ca sa scapam de cenzura regimului totalitar ceausist, sange varsat degeaba.
N-am rezolvat nimic – ne-am ales cu „grupuri protejate” din care majoritatea democratica nu face parte. Ne-am ales cu institute de studiere a evenimentelor de acum 80 de ani, iar daca le critici sau ai idei sa le cercetezi datele, esti in primejdie sa fii arestat si amendat de stat.
La inceput, netul a fost liber, a existat si o constitutie de la EFF, in care avertizau guvernele sa stea deoparte. S-a terminat era respectiva. Acum toti sunt in permanent conflict cu dusmanul pe care il doresc supus si cenzurat, si fiecare are o echipa la care e suporter si echipele rivale. Numa’ uitat-va deasupra, vaccinisti, anti-occidentali, bla bla bla, constant la beregata celuilalt.
Acum 10-15 ani nimanui nu-i pasa daca vreun copil de 13 ani facea putin trolling si shitposting si se atingea de vreo vaca sacra a vreunui grup. Erai pe net, e greseala ta ca inca esti legat de identitatea ta din viata reala. Totul era ironic si la misto, nimic sfant.
Pacat, mare pacat ca am ajuns aici.