Home » Articole » Papa a lansat un apel pentru „depăşirea mentalităţii machiste” din Biserica Catolică, care nu acordă „suficiente funcţii de responsabilitate” călugăriţelor şi a insistat ca acestea să nu fie tratate ca nişte „casnice”

Papa a lansat un apel pentru „depăşirea mentalităţii machiste” din Biserica Catolică, care nu acordă „suficiente funcţii de responsabilitate” călugăriţelor şi a insistat ca acestea să nu fie tratate ca nişte „casnice”

Papa a lansat un apel pentru "depăşirea mentalităţii machiste" din Biserica Catolică, care nu acordă "suficiente funcţii de responsabilitate" călugăriţelor şi a insistat ca acestea să nu fie tratate ca nişte "casnice"
Photo by Tiziana FABI / AFP
Ascultă articolul

Papa Francisc a lansat miercuri un apel în care îndeamnă la „depăşirea mentalităţii machiste” din cadrul Bisericii Catolice, care nu acordă „suficiente funcţii de responsabilitate” călugăriţelor şi a insistat ca acestea să nu fie tratate ca nişte „casnice”, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

El însuşi a anunţat duminică că o femeie, Raffaella Petrini, va conduce din luna martie guvernoratul Statului Vatican, care exercită puterea executivă a Sfântului Scaun sub autoritatea sa.

- articolul continuă mai jos -

În ciuda acestui fapt, „este adevărat (…) că nu sunt suficiente călugăriţe în roluri responsabile în eparhii, în Curia („guvernul” Vaticanului) şi în universităţile” pontificale, a spus el miercuri, la Vatican, în timp ce primea reprezentanţii Fundaţiei americane Conrad Hilton, o organizaţie de caritate care luptă împotriva sărăciei.

„S-au făcut puţine investiţii” în pregătirea călugăriţelor, „mult mai puţin decât în pregătirea clerului”, a deplâns papa, liderul celor aproximativ 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume. „Călugăriţele şi femeile sunt considerate a fi de clasa a doua”, a adăugat el, pe când încă „din vremea Grădinii Edenului ele au fost la conducere”.

Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit la începutul lunii ianuarie o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican. Călugăriţa italiană a fost numită prefect al Departamentului pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, „ministerul” Curiei Romane (guvernul de la Vatican) responsabil de ordinele şi congregaţiile religioase. Sora Brambilla, o fostă asistentă medicală în vârstă de 59 de ani, care a activat, de asemenea, ca misionară în Mozambic, a fost numărul doi în acest departament începând din octombrie 2023.

De la alegerea lui Francisc în 2013, proporţia femeilor care deţin funcţii în Sfântul Scaun şi în administraţia statului Vatican a crescut de la 19,2% la 23,4%, conform AFP.

Papa a mai precizat miercuri că este „important ca surorile să poată studia şi să se pregătească”. „Misiunea călugăriţelor este de a-i sluji pe cei mai defavorizaţi, nu de a fi slugi în casă”, a mai spus el – cuvinte care reflectă acuzaţiile de „sclavie modernă” cu privire la situaţia călugăriţelor angajate la Vatican şi în alte părţi de către preoţi, episcopi şi cardinali pentru a găti, a spăla rufe şi a face curăţenie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole