Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Supremă rusă a clasificat joi drept ”teroristă” organizaţia anticorupţie a opozantului defunct Aleksei Navalnîi, a cărui mişcare fusese deja declarată ”extremistă”, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Fundaţia Anticorupţie este recunoscută ”ca o organizaţie teroristă”, a indicat Curtea Supremă într-un comunicat, adăugând că va interzice ”activităţile sale, precum şi pe cele ale diviziilor sale structurale pe teritoriul” rus.
Conform instanţei citate, Fundaţia Anticorupţie a fost creată în Statele Unite pe baza Fondului de luptă contra corupţiei (FBK) şi a altor organizaţii legate de Aleksei Navalnîi în Rusia, după interzicerea lor.
Ea a acuzat această structură de desfăşurarea unor ”activităţi distructive pe teritoriul rus”, de ”promovarea, justificarea şi sprijinirea terorismului” şi de ”organizarea, pregătirea şi comiterea unor infracţiuni cu caracter extremist şi terorist”.
”Teroriştii sunt Vladimir Putin şi acoliţii săi, cei care au declanşat războiul (în Ucraina), care ucid civili şi opozanţi politici, care întemniţează oameni”, a reacţionat echipa Navalnîi pe Telegram.
Articolul continuă mai jos
Ea a acuzat autorităţile ruse că încearcă să îi ”intimideze” pe susţinătorii opozantului defunct rus.
Fundaţia Anticorupţie a dezvăluit numeroase cazuri de corupţie în sânul elitei ruse şi a publicat o anchetă privitoare la un presupus ”palat” aparţinând lui Vladimir Putin.
”Vom continua să lucrăm, să anchetăm, să spunem adevărul, să ajutăm deţinuţii politici”, a adăugat echipa Navalnîi.
Opozantul nr.1 al lui Putin, Aleksei Navalnîi a murit în februarie 2024 în circumstanţe neclare, într-un penitenciar din regiunea arctică rusă. Văduva sa, Iulia Navalnaia, care a preluat conducerea mişcării, a dat asigurări în septembrie că Aleksei Navalnîi a fost ”otrăvit” şi că afirmaţia sa are la bază analize efectuate de laboratoare occidentale.
Potrivit Amnesty International, măsura Curţii Supreme vizează ”dezmembrarea moştenirii Navalnîi şi spargerea oricărui bastion al disidenţei rămase” în Rusia.