Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA) din România îi solicită public secretarului general al Guvernului, Radu Oprea (PSD), să își asume responsabilitatea pentru impactul declarației pe care a făcut-o și să transmită un mesaj clar că utilizarea Holocaustului și a simbolisticii asociate lagărului de exterminare Auschwitz-Birkenau în dezbateri politice curente reprezintă un act regretabil, care nu trebuie să se mai repete.
„Compararea unor politici publice sau reforme administrative cu Holocaustul reprezintă o trivializare gravă a uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității. Astfel de analogii nu doar că minimalizează amploarea și caracterul sistematic al crimelor comise de regimul nazist, dar denotă și o lipsă de responsabilitate și discernământ în exercitarea unei funcții publice de rang înalt.
La fel de gravă este și absența unei reacții din partea reprezentanților guvernamentali care au atribuții în domeniul prevenirii și combaterii antisemitismului, precum și al protejării memoriei Holocaustului. Ne-am fi așteptat ca, după ani de eforturi instituționale și programe educaționale dedicate acestui subiect, cel puțin acești responsabili — precum și conducerea PSD — să manifeste fermitate și claritate în sancționarea unui asemenea derapaj”, afirmă organizația MCA România, într-un comunicat de presă.
Aceasta mai subliniază că instrumentalizarea Holocaustului în scopuri politice este inacceptabilă într-o societate democratică matură. „Memoria victimelor și responsabilitatea istorică impun un standard ridicat de rigoare, decență și respect în discursul public — cu atât mai mult atunci când acesta provine din partea unor înalți demnitari ai statului.”
Comunicatul de presă integral:
În urma declarației publice a secretarului general al Guvernului, dl. Radu Oprea, prin care a comparat reformele propuse de Guvern cu Holocaustul comis la Auschwitz-Birkenau, am ales, în mod deliberat, să nu reacționăm imediat. Am considerat că este firesc să acordăm timpul necesar unei eventuale reveniri asupra afirmației și clarificării situației create în spațiul public.
Din păcate, o astfel de asumare nu a avut loc. Secretarul general al Guvernului nu a retractat și nu a corectat declarația care a generat indignare și preocupare legitimă. De asemenea, niciun alt demnitar din cadrul Guvernului sau din partea Partidului Social Democrat — formațiunea politică din care dl. Oprea face parte — nu a considerat necesar să delimiteze public instituțiile statului de o asemenea comparație profund inadecvată.
Compararea unor politici publice sau reforme administrative cu Holocaustul reprezintă o trivializare gravă a uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității. Astfel de analogii nu doar că minimalizează amploarea și caracterul sistematic al crimelor comise de regimul nazist, dar denotă și o lipsă de responsabilitate și discernământ în exercitarea unei funcții publice de rang înalt.
La fel de gravă este și absența unei reacții din partea reprezentanților guvernamentali care au atribuții în domeniul prevenirii și combaterii antisemitismului, precum și al protejării memoriei Holocaustului. Ne-am fi așteptat ca, după ani de eforturi instituționale și programe educaționale dedicate acestui subiect, cel puțin acești responsabili — precum și conducerea PSD — să manifeste fermitate și claritate în sancționarea unui asemenea derapaj.
Instrumentalizarea Holocaustului în scopuri politice este inacceptabilă într-o societate democratică matură. Memoria victimelor și responsabilitatea istorică impun un standard ridicat de rigoare, decență și respect în discursul public — cu atât mai mult atunci când acesta provine din partea unor înalți demnitari ai statului.
Solicităm public secretarului general al Guvernului, dl. Radu Oprea, să revină asupra declarației sale, să își asume responsabilitatea pentru impactul acesteia și să transmită un mesaj clar că utilizarea Holocaustului și a simbolisticii asociate lagărului de exterminare Auschwitz-Birkenau în dezbateri politice curente reprezintă un act regretabil, care nu trebuie să se mai repete.
Context: „Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz. Au plecat fără scandal, găsesc formule. Nu lucrez pe statistică. Oamenii nu sunt costuri. Nu am mentalitate de stăpân de sclavi”, a declarat miercuri pentru HotNews Radu Oprea (PSD), întrebat ce „tăiere de posturi” a făcut anul trecut în cadrul SGG.
Joi, Radu Oprea (PSD), secretarul general al Guvernului, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că declarația sa în care compară concedierile din sectorul bugetar cu exterminarea evreilor la Auschwitz a fost interpretată greșit și că a folosit „cuvinte tari” în mod „neofensator”. Precizările lui Radu Oprea vin după ce Alexandru Muraru, vicepreședinte PNL, și purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, i-au cerut demisia. În postare, Radu Oprea îl cataloghează pe Muraru drept „un nimeni din Iași” și îl acuză de manipulare.
Prietenul pesedeului, Silviu Vexler, nu are nici o reacție la enormitatea spusă de Radu Oprea?
Radu Oprea trebuia să-și dea demisia la presiunea publică.
Dacă nu, să fie demis urgent.
Ce se mai așteaptă?