G4Media.ro

Orban, despre pandemie: Suntem la un nivel de platou/ Am reuşit să…

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Orban, despre pandemie: Suntem la un nivel de platou/ Am reuşit să stopăm creşterea/ Putem asista la o scădere a numărului de infectări

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, despre pandemia de coronavirus, că România se află la un nivel de platou şi că autorităţile au reuşit să stopeze creşterea după ce au avut la dispoziţie pârghiile legale necesare. El crede că într-un interval de timp rezonabil putem asista la o scădere a numărului de infectări, relatează News.ro.

Orban a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Dolj, dacă ia în calcul amânarea alegerilor locale având în vedere că declarase că la 1.500 de cazuri pe zi se gândeşte la acest lucru şi România se află în apropierea acelui număr.

„Nu am spus-o chiar aşa. Mi s-a pus această întrebare de zeci de ori. Nu am dat un răspuns pentru că nu există un număr de cazuri. E vorba mai degrabă de evoluţie, nu de un număr de cazuri. Dacă ai un număr de cazuri cum sunt astăzi de exemplu, avem 1415 cazuri, e oarecum la nivel de platou, am reuşit să stopăm creşterea pentru că tendinţa de răspândire a virusului este o tendinţă de răspândire nu în progresie aritmetică, ci în progresie geometrică. Am reuşit să stopăm creşterea imediat ce am avut la dispoziţie pârghiile legale după adoptarea legii de către Parlament. Sunt convins că avem capacitatea de a depăşi cu bine aceată perioadă şi de a reveni cât mai repede la o viaţă normală”, a spus premierul.

El a precizat că din ce în ce mai mulţi români respectă regulile.

„Se şi vede de două săptămâni este vizibil faptul că un număr din ce în ce mai mare de români respectă regulile şi eu sunt optimist şi consider că într-un interval de timp rezonabil putem asista la o scădere a numărului de infectări”, a mai declarat Ludovic Orban.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Da, nea sica, iesim la vot!

  2. Sa fiu in locul lui n-as da inca anuntul asta. Sunt la mare si n-as vrea sa apara toti romanii bucurosi ca scade covidu’ :)))

    • Nu-mi doresc ce-şi doresc PSD, Pro şi ALDE, dar afirmaţia lui Şică este o aiureală. Calculele zilnice arată o cu totul altă tendinţă de stabilitate: rata de creştere multiplicativă a confirmărilor, de la o zi la alta. Ori, această stabilitate nu are deloc semnificaţia clamată de Şică, ci arată tendinţa spre o evoluţie de progresie geometrică clară. Asta este cu totul altceva.

      În ultimele 25 de zile, se constată o relativă stabilizare a ratelor de creştere multiplicativă a confirmărilor, de la o zi la alta, în jurul valorii 1.02344 (i.e. raportul dintre numărul confirmaţilor până astăzi, şi numărul confirmaţilor până ieri, este de aproximativ 1.02344). Stabilitatea acestui raport arată că ne menţinem pe o progresie geometrică cu raţia 1.02344. Iar asta este altceva.

      Să dea Dumnezeu ca sistemul medical să turtească progresia,.adică să schimbe raportul 1.02344 cât mai aproape de 1.

  3. Nelu avea altă părere, cică am fi pe a doua cocoașă!

  4. Nu ati stopat nimica inca, si daca infectia are un platou asta nu e datorita guvernului. Tine de dinamica virusului. Declaratii de zevzeci.

  5. Fantastic…daca omul afirma ca o perioada de platou este caracterizata de 3 zile consecutive astfel: 1415, 1454, 1415, fiind varfuri istorice.
    Lasa ca vine weekendul, scade numarul de cazuri, saptamana viitoare cand creste numarul de infectari, gasesc ei alta scuza.

  6. Ajungem la un platou spre 2500, daca nu scad intentionat testarile…

    Sunt curios cum explica faptul ca am ajuns „ciumatii europei”, cand masca se poarta la fel si in alte tari… Ceilalti au deschis la sub 100 de infectari pe zi si au pus carantine locale in functie de focare. La noi se mai carantineaza un „Cucuietii din deal”, in timp ce orasele sunt varza…

    • Aproape toate țările medii si mari vor fi, daca nu au fost, pe rând, ciumatii Europei! Pe cap de locuitor România are mult mai multe teste decât Polonia și mai multe decât Franța și Olanda. Am ajuns brusc în situația asta, datorită testării voluntare pentru a pleca în vacanță. Peste tot sunt se testează se găsesc cazuri.

  7. Care platou? Se urca vertiginos spre pisc, care nu știm ce înălțime are.Sigur in uichend o sa fie mai puțini, pentru că se fac teste mai puține.

    • Daca urca „vertiginos” azi aveai 5000 de cazuri! După cum vezi stă pe la 1300 – 1400 de vreo două, trei săptămâni – aia înseamnă platou!

  8. O să asistăm la o scăderea numărului de cazuri după 1 septembrie! Garantat, sunt în stare să fac pariu! E simplu de ce: nu se vor mai face cel puțin o treime dintre teste, pentru că se termină sezonul estival și nu mai e nevoie să plece nimeni la greci!

  9. Câta nerușinare sa spui ca-i noapte afara când e zi. Platou pe dracu’, de câteva săptămâni creste constant. Și pentru cei care cred ca plecările la mare in Grecia cu test obligatoriu au dus la creștere, am o întrebare: cum explicați Dvs ca numărul de internați la ATI creste in continuu și morții la fel? Tot pentru ca au plecat mulți in Grecia?
    Ne mint in fata și își bat joc de noi ca sa și facă jocurile la toamna. Asta e realitatea, nu alta.