Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat, miercuri, că în luna ianuarie, cel mai probabil, Guvernul va finaliza proiectul de buget şi îl va transmite la Parlament.
„Înainte de aprobarea legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat este necesară aprobarea unei alte legi – legea plafoanelor – care trebuie să stea la baza construcţiei bugetare, Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu, ministru de Finanţe, a pregătit în linii mari legea bugetului de stat şi proiectul de lege a bugetului asigurărilor sociale de stat. Pe de altă parte, acum suntem un guvern de coaliţie, care după învestitură, această pregătire a proiectului de buget va trebui supusă unei dezbateri în interiorul coaliţiei. Din acest motiv, nu aş fi realist dacă aş asuma acest obiectiv de a finaliza legea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale. Cel mai probabil în cursul lunii ianuarie, Guvernul va finaliza proiectele de lege şi le va transmite spre dezbatere Parlamentului”, a spus Orban, citat de Agerpres.
Sursa foto: Pexels
Ciolacu’ e bine?
Firea si-a luat pe Bădulescu cu ea?
Cam liniște dinspre PSD.
HAI cu troleala.
Orban? Parca ai vandut tara sa fi sef la camera…macar ai decenta si tine ciocu mic.