G4Media.ro

Orban atrage atenția că cei din USR PLUS au revenit în opoziție…

sursa foto: Captura/ CDJ caras Sevrin

Orban atrage atenția că cei din USR PLUS au revenit în opoziție unde „se simt bine” și că ținta lor nu mai este PSD, ci PNL, motiv pentru care coaliția trebuie refăcută cât mai repede

Prezent în şedința Comitetului Director al PNL Caraş-Severin unde și-a prezentat moțiunea de candidatură, liderul PNL Ludovic Orban a atras atenția că e necesar să fie refăcută coaliția cu USR PLUS, mai ales că această formațiune a revenit în opoziție – după ieșirea de la guvernare – „opoziție unde se simte bine, a renăscut”. Orban a precizat că ținta USR PLUS nu mai este PSD-ul, ci PNL-ul și că acest lucru dăunează imens partidului.

„USR PLUS se simte bine în opoziţie. Ei au renăscut. S-au resolidarizat, au început să lanseze mesaje aşa cum o făceau în perioada guvernării PSD-iste, numai că ţinta, de data asta, suntem noi. De altfel, USR Plus înregistrează un trend ascendent de când au trecut în opoziţie şi se simt foarte bine acolo. E bine să ne înţelegem cu ei, să refacem coaliţia de guvernare până nu prind gustul opoziţiei şi până nu o să le pară rău că au pierdut guvernarea. Pentru că în momentul în care nu le va mai părea rău că au pierdut guvernarea, va fi foarte dificil de realizat şi refacerea coaliţiei. Şi atunci cu cine mai guvernăm?”, a comentat Orban, citat de Agerpres.

Liderul PNL a punctat că această criza politică întreținută de premierul Florin Cîțu, cu sprijinul PSD, trebuie să înceteze.

„Trebuie pus punct crizei politice şi guvernamentale, cât mai repede. Astăzi, din păcate, am început să ne facem de râs pentru că o parte dintre colegii mei, fără acordul meu, ca să-l ţină în viaţă pe Cîţu, au făcut înţelegere cu PSD şi blochează moţiunea de cenzură, încălcând grav Constituţia. (…) Adică, nu ne-a ajuns că am tras zece ani de zile după USL, în care ne-am îndepărtat o treime din alegătorii de dreapta – cei mai de dreapta şi cei mai fideli alegători, care nu ne-au iertat pentru că am bătut palma cu comuniştii – să facem iar această eroare catastrofală? Să dăm, din nou, legea şi puterea jocului guvernării pe mâna PSD-ului, să ne facem iar de râs în faţa oamenilor, să mai tragem încă zece ani de zile? Aşa ceva nu este posibil, eu nu voi da niciodată acordul. Niciodată nu voi accepta niciun fel de înţelegere, nici peste masă, nici pe sub masă, nici pe faţă, nici pe spate”, a spus Orban.

Președintele PNL a mai adăugat că o înţelegere cu PSD va „compromite” PNL şi va face ca liberalii să ajungă ulterior în opoziţie.

„O înţelegere cu PSD nu va face decât să compromită PNL, să împiedice o guvernare corectă a PNL şi, până la urmă, ne va duce în opoziţie pentru că PSD, în orice moment, ne poate da jos de la guvernare, atunci când le va conveni lor. Numai că o să ne dea jos de la guvernare după ce ne compromit şi după ce vom arăta că avem incapacitatea de a guverna”, a menţionat liderul PNL.

Ludovic Orban şi-a prezentat moţiunea în faţa membrilor Comitetului Director al PNL Caraş-Severin, documentul fiind aprobat în unanimitate cu 90 de voturi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. USR o pervă de partid plin de securiști mafioți oportunisti și cel mai bine ar fi ca la alegerile viitoare să dispară ca PNȚCD iar toată gașca lui să nu mai apară în viața publică.

    • Ai naibii securiști care aveau 7 ani la Revoluție!

      Jale mare in PSD și PNL când au văzut ca, cu cei din USR+ nu se poate fura!

      Jale, baga texte postacule, dacă vin ăștia vreodată la putere, fi sigur ca șefii tai care te scot sa te prostitueze pe online or sa ajungă la pușcărie, iar tu ai sa mori de foame!

    • Băi Alex, am vazut la alegerile de la Sectorul 1 că nu se mai poate fura. Probabil ai vrut să spui ca nu se mai poate fura de USR+, adică PNL și PSD nu mai au loc de ăștia de la USR care s-au pus să fure masiv și să recupereze decalajul de 30 de ani dintre ei si PNL/PDL/PSD.

    • Siul, Alupigus

    • Vezi-ti de treabă, România e tot țara în care s-a răsturnat căruța cu prosti, așa că ai să-i vezi și la alegerile viitoare în parlament.

    • puscariasul betiv si tepar Citu va fi noul presedinte PNL

    • @Eugen, @Luis cat va da citu pentru postare acum? ca am auzit ca a suplimentat fondurile partidelor politice …

  2. Nici jocul de la alegerile parlamentare nici jocul , acum pe fata, cu sprijinul oferit ca si atunci USRPLUS nu i-a reusit decit partial .Mafalda va explicat totul cu mult timp in urma dar nu il mai vad pe siteul asta .

    • Lol bine gica, sunteti legiune!
      Uita-te in jur, in pestera voastra acolo si salut-o si pe ‘mafalda’.

      Zi-le si la s, p,l,m sa mai ia cate o pastila de chill pentru fiecare personalitate distincta.

      In rest, spor la trollaj si va uram traditionalele de acum Cuie Mîțu si Iuie Mohannis!

    • Te-ai jucat cu preputul in tarana?

  3. Hai sa enumeram doar niste fapte . Motiune de cenzura depusa impotriva propriului guvern (vezi Dragnea ).Motiune de cenzura facuta impreuna cu un partid numit AUR catalogat de presa extremist (spune mi cu cine te imprietenesti ca sa iti spun cine esti ). Demisiile in bloc ale ministrilor (fuga e rusinoasa dar e sanatoasa ).Vor ramane cu tinicheaua agata de coada toata viata la fel ca si fostul premier ce acum se pozitioneza pe fata cu USRPLUS . Nu a fost niciodata PNList .

    • Tocmai ce au crescut cu 5% intr o sapt, e cam greu sa dispara. Vezi de ai tai deoarece winter is coming peste iobagii vostri!

    • Cateva fapte
      1. PSD depune 3-4 motiuni de cenzura impotriva guv PSD (dar nu „reuseste” sa depuna/voteze impotriva PNL). PSD se indreapta spre 50%. Inseamna ca acest lucru e apreciat de electorat.
      Sa intelegem de aici ca USR se va indrepta inspre 50% pe partea dreapta

      2. PSD discuta+colaboreaza parlamentar cu AUR, inclusiv pe „motiunea” PSD.
      (spune mi cu cine te imprietenesti ca sa iti spun cine esti )
      PSD se indreapta spre 50%. Inseamna ca acest lucru e apreciat de electorat….
      Poate ca greseala USR e ca nu colaboreaza mai mult cu AUR.

      3. PSD si multi „ziaristi” acuza ca ministrii USR nu-si dau demisia si de aia nu pot ei sa voteze motiunea. Ministrii USR isi dau demisia un pic mai tarziu. Acum sunt acuzati ca sunt lasi, iresposabili, fuga e rusinoasa … uneori chiar de cei care ii criticau ca de ce nu-si dau demisia

      4. Moderator emisiune Manastire: USR si-a lasat secretari si alte personaje „bine infipte” (cu accent) in guvernare. 24 de ore mai tarziu, Catu ii demite pe toti.
      Cateva zile mai tarziu, schimba si o serie de CA-uri. Daca inainte a fost o selectie cat de cat pe baza de competenta/concurs, acum numirea e direct din pix, fara discutii.
      Deci de fapt nu era nimic „bine infipt”, dar tocmai ce se „bine infig” unii prin CAuri, acum repede, pana la congres si/sau motiune.

      Si o intrebare matematica:
      Daca in „3 zile” pana la votarea motiunii, un premier poate schimba atatea CA-uri, aloca ‘sde miliarde intr-un loc sau altul, oare cate schimbari sunt posibile in 45 zile de interimat + alte 2-6 luni de contestare la CCR a „terminarii interimatului”? Parca si vad peste 45 zile: interimatul nu a inceput inca pentru ca nu au fost semnaturile in regula, facem o comisie sa decida, dupa care intrebam la CCR, trimitem puncte de vedere, etc… In acest timp, PSD e ferm pentru o motiune, dar doar daca o semneaza 234 de parlamentari, pix cu sigla PSD cu mina portocaliu-albastrui, si un pui de zebra .

    • Te-ai imprietenit cu funia si te-ai infratit cu sapunul?

  4. Jenant discurs, fara fundament logic.
    Refaci coalitia si peste 6 luni va fi un nou scandal, o noua motiune etc.
    Ma intreb daca l-a intaratat Iohannis impotriva lui Citu sau a primit notificare de la Bruxelles ca nu intra banii de relansare daca il tinem pe Citu la guvern.

    • Din pacate e singura varianta posibila. Daca analizezi logic si aritmetic iti dai seama ca are dreptate ….. bine … nu toti avem asa ceva

  5. Zombilica le-a tras-o la toti . Orban mai ca nu plinge pe la colturi criticind cu minie proletara pe toata lumea . El e alesul , el e viitorul presedinte de partid si de tara .USRPLUS plinge in batiste colorate teapa ce o luara cu plecarea . Nu le-a reusit planul si acum viseaza noaptea fazani prajiti in unt topit dar se trezesc cu ceasca goala de cafea .PSD mirie si el una alta, dar tot degeaba, stie cine este garantul banilor si cine este decidentul . Exemplul le este inca viu si proaspat in fata ochilor . AUR bilbiie si ei vrute si nevrute dar nu ii crede nimeni .Singurul ramas in picioare este Zombilica cel istet ca o poveste .

    • lili fake, ce tare te iubeste grija de plusere si de ‘teapa ce o luară’ – dar inca nu stim raspunsul la intrebarea aia esentiala:

      Cum fu T1 la tine?

      Evident ca prin unu ne referim doar la pm Cârpă Udă, unicul pentru tine, alesul tau, istet ca o poveste si viril ca o cârp… ca supermen.

    • Iar ti-a curs mucusul in batista?

    • Ai ramas balbaita?

  6. Nu se intelege fratilor ca nimeni in lumea asta nu poate face o coalitie cu un partid ce doreste de fiecare data cind i se nazare sa schimbe el premierul

    • Uau, din putul gandirii de postac!

    • Ai o eroare de tiparile, cred ca voiai sa zici: Nu se intelege fratilor ca nimeni in lumea asta nu poate face o coalitie cu un partid ce doreste de fiecare data cind i se nazare sa schimbe ei ministri ceilulalt partid

    • ovidel muica ai un exemplu chiar in Anglia unde Boris a remaniat cum a vrut ministrii . tu se pare ca esti habarnist in acest domeniu al politicii ,sau crezi ca premierul e subalternul . esti gramada de destept .

    • @gica Boris a remaniat miniștrii din propriul partid, pentru ca e un singur partid la guvernare

  7. Ce gogosi incerca sa ne vinda tipul . Nu mai tine . O demisie onorabila era singura solutie .

  8. Sa fi seful marelui partid Liberal dar USRist convins a iesit simplu si evident la lumina zilei . Rusinica .Nu ne poti pacali la nesfirsit .

  9. Daca taceai filozof ramineai ne spune o veche zicala . Poate cu USR ii va fi mai bine

  10. Toate gunoaiele să duc acolo unde este osul mai gras toți aleargă după ciolan toate partidele din colonie de sclavagism după lovitura de stat din 89 au distrus țara tuturor posibilităților și au transformat-o în colonie de sclavagism

  11. 6 postări ale aceluiași individ de pe 6 conturi diferite:Gică,Lili,lili, George, paranormalul și corrie.Se vede după cum scrie,e inconfundabil.

    • George nu e cu ei.

      Dar a mai furat un nick azi, Pictor Monta. Fura nick-urile celor care l-au combatut. Si g4 ii aproba cu veselie toata norma.

    • Si @lili e tot furat.

      Doamna respectiva nu scrie cu „la toți”. 😆

  12. Ptiu ce de voma galbena pe aici, toata armata de trolli a lui Cârpă Udă e la produs. Corrie, Principiul, gica, Lili fake, lili fake, paranormalul.
    Mai rasfirati baieti, mai rasfirati.

    Astia care sunteti cu Cîțu inca dar mai normali la cap, nu va e rusine de tacticile astea? Si fiti siguri ca sunt tot din bugetul de stat platiti toti gica contra de mai sus, ca doar nu scoate supermen din buzunarul lui.

  13. Repost cu artefactul ‘Bat in lemn sa treaca fe filtrele g4’
    —OP—

    Ptiu ce de voma galbena pe aici, toata armata de trolli a lui Cârpă Udă e la produs. Corrie, Principiul, gica, Lili fake, lili fake, paranormalul.
    Mai rasfirati baieti, mai rasfirati.

    Penelistii care sunteti cu Iohannis dar mai normali la cap, nu va e rusine de tacticile astea?
    Si fiti siguri ca sunt tot din bugetul de stat platiti toti gica contra de mai sus, ca doar nu scoate supermen din buzunarul lui.