Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Orarul unui elev va fi mai încărcat, dacă vor intra în vigoare planurile-cadru propuse pentru liceu, luni, 16 iunie. Asta arată documentele Ministerului Educației și Cercetării, care prevăd, în marja maximă de ore, mai mult timp de stat la școală pentru adolescenți.
Pentru exemplificare, am luat profilul Real, specializarea Științe ale naturii. Datele calculate arată că în clasa a XI-a elevii de la această specializare ar putea avea 3 zile din săptămână cu 7 ore și 2 zile cu 6 ore, dacă elevii ar alege toate orele din oferta CDEOȘ.
În actualele planuri-cadru, cele în vigoare, elevii au alocate minimum 29 de ore la clasa a XI-a, împărțite astfel: 19 în trunchiul comun (TC), 6 în curriculum diferențiat (CD) și cel puțin 4 ore în curriculum la decizia școlii (CDȘ).
În proiectele propuse să intre în vigoare din 2026 cu clasa a IX-a și care ar ajunge în aplicare la clasa a XI-a în 2028, trunchiul comun are mai puține ore decât cel din prezent: 14 în loc de 19. Dar curriculum de specialitate curpinde acum un număr mai mult decât dublu de ore față de prezentul curriculm diferențiat: CD este de 6 ore, iar CȘ va fi de 13 ore, conform documentelor. La acestea se adaugă și 3-6 ore de CDEOȘ, față de cele 4 din CDȘ. Asta înseamnă 33 de ore în total, pe scenariul maximal, cu 4 mai multe ca în prezent.
Asa se tine jos rata somajului in invatamant . Ce conteaza eevii ca sunt prajiti de la atatea ore pe zi , traiasca invatamantul de trei parale din Romania !