G4Media.ro

Olanda, ultimul stat din UE care a început campania de vaccinare împotriva…

sursa foto: Pexels

Olanda, ultimul stat din UE care a început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Olanda a devenit miercuri ultimul stat din Uniunea Europeană care a început campania de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, relatează dpa.

Un membru al personalului de la un centru de asistenţă pentru vârstnici din Veghel (sud-est) a fost prima persoană din țară căreia i-a fost administrat vaccinul împotriva COVID-19.

Angajaţii sanitari vor fi primii care vor fi vaccinaţi în Olanda, zilele următoare.

Centrele de vaccinare din toată ţara nu vor fi operaţionale până săptămâna viitoare.

Guvernul olandez a devansat campania de vaccinare după câteva zile de critici dure privind începutul lent al demersului. Alte ţări din Uniunea Europeană au început administrarea vaccinului la sfârşitul lunii decembrie.

Premierul Mark Rutte a declarat marţi în faţa Parlamentului că guvernul olandez a fost luat pe nepregătite de aprobarea vaccinului Pfizer-BioNTech de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) în decembrie şi a fost incapabil să declanşeze campania de vaccinare din cauza unor probleme logistice.

Olanda a primit deja 280.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pe care le-a depozitat la temperaturi scăzute în estul ţării.

Guvernul lui Rutte a fost criticat de parlamentari în timpul unei dezbateri pentru că Olanda a rămas ultima ţară din UE care a început vaccinarea.

EMA a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer şi BioNTech la data de 21 decembrie.

Sursa: Agerpres

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...