G4Media.ro

Oficiali pro-ruși susțin că rachete ucrainene au lovit o hidrocentrală din Herson,…

Sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

Oficiali pro-ruși susțin că rachete ucrainene au lovit o hidrocentrală din Herson, dar instalația este încă operațională

Oficialii pro-ruși din regiunea Herson susțin că rachetele ucrainene au lovit vineri dimineața o centrală hidroelectrică din orașul Nova Kakhovka, dar nu au reușit să o distrugă, relatează CNN.

Ucrainenii „au încercat să bombardeze centrala hidroelectrică din Kakhovka. Consecințele distrugerii unei astfel de instalații de producție ar putea fi catastrofale pentru locuitorii din regiunea Herson”, a declarat administrația militar-civilă din regiunea Herson.

Apărarea aeriană rusă „a respins cu succes un atac cu rachete din Ucraina”, a adăugat administrația.

„Teroriștii regimului de la Kiev nu vor putea să intimideze locuitorii regiunii Herson, care își construiesc o viață pașnică împreună cu Rusia. Centrala hidroelectrică continuă să furnizeze energie”, a declarat Vladimir Saldo, șeful administrației și fost oficial ucrainean.

Centrala hidroelectrică este situată în orașul Nova Kakhovka, pe râul Nipru. Aceasta a fost cucerită de forțele rusești la începutul invaziei, dar în ultima lună a devenit o țintă a rachetelor ucrainene și a rachetelor cu rază lungă de acțiune, în timp ce ucrainenii încearcă să întrerupă liniile de aprovizionare rusești.

În urma atentatului, Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile din Herson, susținută de Rusia, a declarat: „Există victime, ne clarificăm”.

Între timp, oficialii ucraineni susțin că a fost lovit un obiectiv militar.

Serhii Bratchuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa, a declarat că a fost lovit un depozit de muniție și apărare antiaeriană. De asemenea, el a afirmat că câteva zeci de soldați ruși au fost uciși sau răniți.

Anterior, un consilier al șefului ucrainean al administrației militare regionale din Herson a declarat că trei depozite din Nova Kakhova au fost lovite de rachete ucrainene.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...