Home » Articole » Oficial: Dăncilă i-a concediat pe consilierul Remus Borza și pe secretarul de stat care se ocupa de înzestrarea Armatei

Oficial: Dăncilă i-a concediat pe consilierul Remus Borza și pe secretarul de stat care se ocupa de înzestrarea Armatei

Oficial: Dăncilă i-a concediat pe consilierul Remus Borza și pe secretarul de stat care se ocupa de înzestrarea Armatei
Ascultă articolul

Decizia prin care premierul Viorica Dăncilă l-a concediat pe consilierul Remus Borza a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Reamintim că G4Media.ro a scris încă de sâmbătă despre demiterea lui Borza, citând surse guvernamentale. Borza a fost demis din funcția de consilier onorific în urma declarațiilor  referitoare la necesitatea reducerii costurilor în sectorul public.

- articolul continuă mai jos -

Mai mulți lideri PSD și-au exprimat nemulțumirea după ce Remus Borza, proaspăt numit în funcția de consiler al premierului Dăncilă, a declarat că trebuie reduse costurile în sectorul public și că sunt ”prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate”.

Declarația care a stârnit nemulțumirea liderilor: „Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul publicşi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice – cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun„, a punctat Borza.

Tot luni a fost publicată în Monitorul Oficial decizia de eliberare din funcție a secretarului de stat Andrei Ignat din Ministerul Apărării Naționale. Ignat a fost șeful Departamentului pentru armamente, adică instituția care gestionează marile contracte de înzestrare a forțelor armate.

Foto: Remus Borza (Contul personal de Facebook)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole