G4Media.ro

Ode pentru Adrian Năstase la TVR, premiat de Fuego: Erou, intelectual rasat,…

Ode pentru Adrian Năstase la TVR, premiat de Fuego: Erou, intelectual rasat, luptător pentru păstrarea identității naționale, demnitatea îi este carte de vizită

TVR îi înalță adevărate ode lui Adrian Năstase, unul dintre invitații emisiunii „Drag de România mea!” din acest week-end. Năstase, fost premier condamnat la închisoare în două dosare penale, va primi și un premiu din partea lui Fuego, realizatorul emisiunii de pe TVR.

”Domnul Adrian Năstase este un important om politic și de cultură al României, pedagog de drept internațional, cu o carieră didactică încununată de succes, de aproape 30 de ani, erudit, cu o capacitate incontestabilă, cu o vastă cultură strânsă în ani de pregătire, de studiu intens și de dragoste față de sublim și față de lucrurile cu adevărat importante în viață. Fost prim ministru al României, șef al diplomației, un luptător pentru păstrarea identității naționale, realizând numeroase performanțe în plan cultural, peste 23 de muzee, numeroase volume publicate și proiecte care vor rămâne în timp. Un diplomat prin excelență, un intelectual rasat, care-a dovedit că arma cea mai de preț a unei atitudini este eleganța. Demnitatea îi este carte de vizită, iar pregatirea sa, pe mai multe zone de interes, de la arte vizuale la istorie, de la drept la beletristică, până la relații internaționale și, nu în ultimul rând, politică, descrie o personalitate complexă”, se arată într-o postare pe Facebook a contului emisiunii ” Drag de România mea!” de la TVR.

Duminică, 13 decembrie, la TVR 2, cele două părți ale emisiunii „Drag de România mea!” vor fi difuzate separat. Prima…

Posted by Drag de România mea on Friday, December 11, 2020

 

Și pe site-ul TVR este menționat că ”vă propunem o ediție senzațională, o veritabilă gala a excelenței, cu nume de referință, cu performanțe notabile, cu eroi pe care se merită să-i ascultați și să-i aplaudați pentru performanțele lor culturale… Exclusivitatea ediției o reprezintă prezența în platou a lui ADRIAN NĂSTASE. Pedagog de drept internațional, cu o carieră didactică încununată de succes, fost prim-ministru al României, șef al diplomației şi un luptător pentru păstrarea identității naționale”.

Context. Adrian Nastase a fost primul premier al României condamnat în două dosare pentru fapte de corupţie la nivel înalt. Acesta a condus guvernul între anii 2000 şi 2004, perioadă cunoscută ca fiind una dintre cele mai negre de după ’89, pentru libertarea presei şi independenţa sistemului judiciar. De profesie jurist, politicianul a fost preşedinte al PSD.

Pe 20 iunie 2012 Adrian Nastase a fost condamnat definitiv şi irevocabil la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, printre care interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice. Faptele din dosarul “Trofeul Calităţii” s-au petrecut în 2004, când Năstase camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale prin iniţierea unui simpozion. Manifestarea “Trofeul calităţii în construcţii” a fost organizată de către Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firmă care a prestat diverse servicii în campania prezidenţială a liderului social-democrat.

În ianuarie 2014, Adrian Nastase a primit a doua condamnare definitivă, patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian, în care a fost acuzat că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro.

Năstase a fost eliberat condiționat din închisoare în 21 august 2014, după ce pedepsele din cele două dosare au fost contopite. El a stat în penitenciar în total 500 de zile și a fost eliberat după ce a executat puțin peste o treime din pedeapsa stabilită în urma contopirii pedepselor.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

78 comentarii

  1. Bai, panaramelor, deficientilor, cum a ajuns sa fie realizator de emisiuni fuego asta la televiziunea platita din buzunarul meu? Baga-mi-as…
    Aoleu, sunt atat de suparat ca imi vine sa sparg televizorul, auzi, fuego! Pe bune?

    • Poti sa arunci cu pantoful in televizor.

    • Păi nu este, încă, suina Gradea șefă la T.V.R.??? Și atunci ce putem concluziona? PNL=PSD. PNL+PSD=LOVE=USL!!!
      Care nu a murit, el trăiește bine mersi!

      Aaaa….și ceea ce nu ni se spune: magraunul de Născase a făcut atotputernică securitatea și a dat liber la pensiile speciale. Petrom-ul a fost mizilic. Sau Bechtel-ul!

    • Se iau două „ooă”, se (dez)bat bine la Parlament (cu mir adus de la Ieruşalaim !), se pune totul într-o troacă PSD-ista şi „se serveşte” oricând la masa ciocoilor mediocritaţii României corupte si cleptocrate, dar susţinută de fudulia imbecilă a vulgului admirator de manele tabloide.
      Pohtă bună !

    • Două ditamai distinse doamne second-hand sub acoperire! Răzbunarea TVR (aflată sub conducere psd-ista) pe țară, pentru rezultatul alegerilor. Ne pregătim pentru o ediție senzațională cu Adrian Severin.

  2. Poporul, Ceausescu, Romania! La parnaie baaa!!!

  3. Si pe tine si pe el!

  4. intr-o vreme nu il urmaream pe FUEGO din varii motive ACUM NU AM SA-L MAI URMEESC NICIODATA 1

  5. Cine mai e și Fuego ăsta ?

    • Fuego? Falsitatea întruchipată. Bărbatul kitch din cap, pană în picioare. Ego inflamat, limbă de lemn cu mult sirop, caraghiosul național.

  6. doua chiciuri intre tablouri ieftine. „din dragoste pentru sublim” AHAHAHAA

  7. Tinere , pacat de talentul si munca ta, daca inteligenta ta este aproape nula sau poate intreresul tau intr-o anume directie este maxim.

    • Se inscrie si el in directia politica urmata de tvr, o institutie parazitara care nu reuseste sa iasa din sfera productiilor mediocre ba chiar vad ca incepe sa enerveze pe cotizantii ei captivi.

    • Doamne Fereste in ca Hal a ajuns România!
      Nu va este Rușine sa mai promovați aceasta LEPADATURA!…….In închisoare trebuia sa-i putrezească oasele și voi îl promovați ?Rusine sa va fie …Rușine! In alte tari când faci pușcărie nimeni nu se mai uita la tine , nimeni. Nu te mai angajează decât in posturi necalificate și voi ii promovați ….Rușine sa va fie …Rușine!!

  8. A inceput Nastase sa sparga o gramada de bani pe publicitate. Acu’ cateva saptamani era la ProTv la ‘Vorbeste Lumea’. De atunci am grija sa schimb canalul dupa ce se termina stirile.

    • Ce rusine de televiziune degeaba platita. Ii ridica ode puscariasului nastase, cel care a incheiat celebrul contract cu bechtel in urma caruia ne am ales cu 50km autostrada si 1 miliard 300 mil dolari cheltuiti, care a facut cele mai dezavantajoase privatizari ptr statul roman,petrom, sidex,…
      Mai fuego, du te nene acasa si impodobeste bradul si nu te mai arata. Sa nu mai aud de tine.
      @de ce nu i ati dat si un premiu de buna purtare in puscarie ?

  9. Pe bune, asa scrie pe site-ul emisiunii, „se merita”?

  10. De-atâta admirație pentru un condamnat penal, fugitul de-acasă cu pluta căzut în popou în fund ul cur ții, așteaptă cu nerăbdare și buzele-i fierbinți, fesele bombonelului cur bate deseori de domnii vaselină și alifie la dușurile penitenciarului unde și-a dobândit calitățile ce-l extaziază pe împodobitorul de brazi.

  11. Hoț național de mare anvergura. A contribuit la inscaunarea mafiei ISC ce musamalizeaza autorizatii si proiecte falsificate.

    • Ai dreptate, ISC-ul corupt este una din cele mai mare probleme din Romania !
      Aproape tot ce se construieste este ilegal si /sau hidos , cu mirul primarilor corupti si al ISC

  12. Doi penali: unul la propriu, altul la figurat.

    • Două ditamai distinse doamne second-hand sub acoperire! Răzbunarea TVR (aflată sub conducere psd-ista) pe țară, pentru rezultatul alegerilor. Ne pregătim pentru o ediție senzațională cu Adrian Severin.

  13. FUEGO la la la.
    Ramai la cantat. Las-o dracu cu emisiunile TV.
    Nu te duce capu. Da din laringe. Ne ajunge.

  14. La sfarsit, in culise, s-a lasat probabil si cu momente intime intre cei doi

  15. Si de doua ori laureat cu premiul “Rahova”! Basca conducator de doctorat plagiat al unuia, Puie Monta, daca-l mai tineti minte! Mare om, mare caracter!

  16. Abia aștept să desființeze noul Parlament cuibul de pupincuriști și idioți gen Cristache, bâlbâitul suprem, Bușcu, marele bucătar Dinescu, securistul de Nistorescu și toată pleava adunată la TVR.Naționala. Și poate se găsește unul sa facă o analiza a performantelor celor de mai sus, cu banii supți de la poporul român, să tragă niște concluzii și să-i tragă la răspundere prin returnarea banilor furați de la noi .Nu se poate?Dacă sunt oameni care ar sparge televizorul- și eu, când îl văd pe sluga varanului cum analizează el viața politică, bănuiesc că o sesizare a unui asemenea om ar putea fi baza pentru analiza respectivă, corectă , imparțială . Trași la răspundere și puși să plătească banul public folosit in apărarea hoților, condamnaților, a ciumei roșii. Că nu cred eu că a fost omagiat Cioloș, Barna la fel cum a fost omagiat Dragnea condamnatul, Adrian Năstase- alta lichea roșie .Poate vine cineva care sa facă din televiziunea publica exact ce ar trebui sa fie ,intr-o țara neacaparată de hoți! Sau desființată total…

  17. Pentru kitschurile alea de emisiuni isi ia o poala de bani.De ce credeti ca s disperati dinescu,cristache.
    Marele dizident se face ca munceste cu doua emisiuni de kkt; s au urcat in carca proastei aleia si toaca la greu bani publici.S o tina liberalii acolo!

  18. RUSINE – o parapandula de om un stift de realizator o rusine maronie un nimic, pe care o sa-l uite istoria. Sa premiezi un PUSCARIAS, nu te poate scuza nimeni!

  19. Ce dreaq s-a ajuns la televiziunea publică. Săgeți bagate de la antena 3, slugi comuniste și neamurile lor. Și toți plătiți baban din banii publici.

  20. Aș fi amintit în articol și episodul tip dramoletă cu sinuciderea, televiziunile ciucure la Spitalul Floreasca transmițând în direct „evenimentul”. Ce vremuri!

  21. Foiogea și Bombonel … Mult s-au căutat, dar s-au găsit ! Două secături cu pretenții înalte, dar cu trăiri “joase” … 😉😬

    • super comentariu .. trairile joase nu sunt doar marca Nastase, Fuego pare sa aiba aceleasi tip de trairi, altfel cat de imbecil sa fii sa admiri un hot ordinar cu apucaturi dictatoriale

    • ‘ doua bombonele’!

  22. M-au dat lacrimile, zău. Am crezut la început că este un ultim adio, un requiem, ceva. Vreți să spuneți că A.N nu este o personalitate complexă, după cum afirmă fătuca asta ? ))))

  23. asta e ..daca bombonel nu l-a bagat la bulau pe chioru ..la timp..a fost foarte permisiv cu el..si ni s-a urcat in cap timp de 10 ani
    poate se misca altel Romania..

    • Vasile…3 stai jos,ne vedem la toamnă! Repetentul naibii care ești tu…iti era bine în epoca Bombonelului? Mama voastră de comuniști!!!!

  24. Sa va tuf in gura. Placuta suedeza

  25. Cand incepe curatenia la tvr???

  26. Fuego e penibilul ala care la aproape 50 de ani sta lipit de ma-sa si plange? Ala care se imbraca ca la Festivalul Circului?

  27. USR, tăiați vă rog bugetul TVR, vindeți/privatizați rușinea asta națională sa rămână o rușine privată ca Latrinele.

  28. Acum ce mai urmeaza? Sa-l resusciteze pe Ion Iliescu?

  29. Nu ‘a fi primit’, ci a primit. Este vorba despre o condamnare definitiva, primita pe probe care nu au fost niciodata respinse/anulate oficial in justitie. Acel ‘ar fi primit’ suna ca si cum ar fi ceva bazat pe zvonuri sau pe ceva inca neprobat. Am observat acest gen de exprimare la redactorii de stiri. Este valabil acest limbaj cand e vorba despre cineva banuit/suspect sau in cercetare, dar inca necondamnat.

    • Corect, „a primit” nu ar fi primit pentru ca a fost condamnat definitiv. Dar asta e o buba jurnalistica, un limbaj de lemn jurnalistic de care vad ca nu scapa nimeni. Mai exact, se ia cu copy-paste din comunicatul initial (probabil de dinainte de condamnare) si se pune in text.

  30. ..S-a-ntâlnit hoțul cu prostul. Culmea, la o televiziune platita din bani publici. Da’ daca se poate, de ce nu. Doar tara asta e sat fara caini…

  31. Nu am nicio problemă….dar ca peste tot, minoritățile se susțin. Chiar si cele sexuale..🙂
    Nu e nicio surpriză…Bombonel si Fuego. Cu sigurantă se cunosc din alte circumstanțe….Dar repet, nu e nicio problemă!!

  32. relax, ăsta-i nivelul la care a ajuns ….onorabilul 🙂 și acolo e publicul țintă 🙂 …toți trebuie să împartă plăcinta / pâinea 😛

  33. Asta e ala de a lăsat în 2004 Romania cu creșterea 12 la suta?

  34. Tvr este televiziunea cu radacini comuniste ,muiego si bombonel paine si circ .bataie de joc pe bani publicii

  35. Sa-l infieze Aur, sa-i tina isonu’ lui Lavric si Sosoana!

    • @pinno…ma che minchi stai dicendo…..onorevoleLavric…oppure quela putana…sto minchion.cornuto.bastardo ..cullatone di adelu…..

  36. Unul activ, altu’pasiv, sau invers?

    • Două ditamai distinse doamne second-hand sub acoperire! Răzbunarea TVR (aflată sub conducere psd-ista) pe țară, pentru rezultatul alegerilor. Ne pregătim pentru o ediție senzațională cu Adrian Severin.

  37. Pa, Fuego ! am bilet la concertul tău amânat …dar renunt pur si simplu să mai merg sau să te văd la TVR2 ! A fost o vreme când am crezut ca A.Nastatse este un prim ministru bun…dar m-am documentat mai bine si, in afară de mizilicul pentru care a fost condamnat, am aflat marile tunuri care, ca si Dragnea, le-a dat in interes personal. In plus a devenit parte din „gașca” nationalist plângăcioasă : Puric, Calin Georgescu, Tudor Gheorghe etc.

  38. super comentariu .. trairile joase nu sunt doar marca Nastase, Fuego pare sa aiba aceleasi tip de trairi, altfel cat de imbecil sa fii sa admiri un hot ordinar cu apucaturi dictatoriale

  39. Primele masuri obligatorii pe care trebuie sa le ia noul parlament schimbarea conducerilor de la TVR, Radio și CNA
    . Nu ați văzut la TVR emisiunea România9? Pe lângă Cristache, Gadea și Ciutacu sunt mici copii. Pe banii noștri. Iar CNA amendează numai emisiunile TV are au o tenta împotriva PSD. România TV și Antena de obicei sunt menajate

  40. Bandit ordinar, deținut de drept comun, huo! Ce exemplu de urmat prezint copiilor mei? Rușine!

  41. 1987:
    Gheorghe Ursu: ia dolarul, neamule.
    Politia: Nu trafichezi tu dolari, penalule, la puscarie.
    Europa „Libera”: Lumeee, saritiii, condamnatul politic.
    Poporul roman: ba da’ ce frig e, cand dau drumul astia la caldura.

    Zece ani mai tarziu.
    Adrian Nastase: Nu privatizez totul azi, ca sa nu ajungem ca Rusia sub Ieltsin.
    Europa „Libera”: Lumeee, sariti, coruptu.
    Poporul roman: 49% din voturi pentru PDSR.
    Procurorasii si Europa „Libera”: Coruptuleeee! Iti luam dreptul de a fi ales, pentru orice eventualitate, dar nu e proces politic, e anticoruptie.
    Poporul roman: ba da’ ce frig e, cand dau drumul astia la caldura.

    Inca 20 de ani mai tarziu:
    Europa „Libera”: Coruptuleeee!
    Poporul roman: ba da’ ce frig e, cand dau drumul astia la caldura.

  42. Bănuiesc că dna Gradea, președinta TVR, îi pregătește intrarea în veșnicie, ca sfânt pedagog, erou al neamului și binefăcător al umanității.
    Propun să fie rechemat și să i se dea o icoană cu propriul chip.

  43. De aia au votat mulți români cu AUR. De confuzi. Dacă un menestrel ca Fuego îl face pe Năstase patriot, te întrebi ce este un hoț atunci? dar un infractor? un borfaș? un corupt nenorocit? dar un papagal naționalist? dar o lichea? un mincinos? un jeg? o lepră? canalie? …etc. să nu plictisim. Înțelegeți? dacă la toate astea le spui patriotism atunci găsești în orice țară unu-două milioane de cetățeni care se confuzează în ziua votului. Problema nu e nici patriotul, nici cetățeanul. Problema e la nivel de menestrel.

  44. Da’ ce se-ntampla? dintre toti „preferatii” mei aroganti, totali(tari), rasati in diplomatia hotiei la nivel olimpic, avizi de avere, titluri si onoruri el-insusi, N-spe case e in top 3. e chiar primul! altfel, cand il vazui pe Fuego, numele real imi scapa, crezui ca e o femeie. apoi tipaul-tipa incepuse sa cante o romanta pe stil vechi, ceva lacrimogen. speram o Maria Tanase, trei focuri arde pe lume, dar tipul-tipa canta altceva, mai ssssspre anii 70-80, pentru un public compus numai din doamne de la 40 spre mai mult. multumesc Fuego, am adormit bine dupa 1 minut si o secunda.

  45. ce se-ntampla cu repetitiune? acum am compilat informatia. e mai greu dupa un paharel de whisky oachesh, pardon d’honneur double oaked, 30 years old, Kentucky. 500 de zile a stat la racoare, becheru’ de nastase.unii spun ca a sifonat 1oook, adica milardu’ nene. altii cum ca , zero, cinstit sadea. media ? aritmetic ne ies 500 de milioane. si plata? pentru fiecare milion de euro a platit cu o zi din viata lui pretioasa intr-o inchisoare VIP. merita? nenea Iancu si altii ar zice ca se merita!

    • Ce coincidenta, pe Ceausescu l-au condamnat la moarte iubitorii de Europa „Libera” tot asa, pentru furtului unui miliard. Oricine displace stapanirii de la Washington e miliardar corupt.

  46. Nastase e un intelectual, aici are dreptate. Omul a infiintat muzeu hartilor din bucuresti, e drept, din bani furati. E amoral sa inviti un dublu condamnat penal la tv… Nastase trebuia sa refuze macar din bun simt.

  47. Fuego pupincurist?Din cântător de manele mai spilcuit a ajuns pupincurist al politicienilor infractori.TVR sa manelizat și cred că minune nu-l pupa în dos pe Năstase Adrian și făcea emisiuni mai de succes.

  48. Indiferent câtă mizerie se aruncă înspre direcția lui, Adrian Năstase rămâne un mare intelectual, mult peste nivelul majorității jurnaliștilor, dar și al comentatorilor care țin să-și exprime opiniile pe această pagină, chiar dacă în fapt nu au nimic de spus.

    • @Alin: Auzi maică, făcui si io o facultate la fără frecventa, deci sunt intelectuală. Unde te găsesc, mamaie, să-mi pui si mie eticheta de MARE INTELECTUALA? Caraghiosule!

    • Alin , Adrian Nastase a fostn dovedit cu probe indubitabile de mari infractiuni la nivel inalt si condamnat definitiv…….,,,….Sa fi un pupincurist acum al acestui mare infractor inseamna a NU avea deloc intelepciune si pricepere……PUNCT……!!!!!!!!

  49. Fuego , sa fi acum pupatorul de c…. al unuia dintre cei mai mari infractori condamnat definitiv simbolic la inchisoare precum Tov.ul ADRIAN NASTASE trebuie sa fi prea prost la minte ori sa ai obligatii mari fata de CIUMA ROSIE…..!!!!!!!!

  50. Cine se aseamănă, se adună, la TVR. Un excroc și un tâmpit..

  51. Invitat-fantoma pesedista, parnaias/penal (pleonasm), pensie speciala, sinucigas ratat 🙂
    Gazda-bambilic penibil
    Emisiune cenusie.
    Pe scurt, TVR.(adica pamflet).

  52. Bag de seamă că în mulți o să(cam) crape fierea de ciudă…
    Parcă era mai bine pe vremea Rodicăi Culcer, nu…?!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.