Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a clasat ancheta de delapidare și fals intelectual deschisă pe numele unei foste directoare economice a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), Ileana Verdeș, pe motiv că „nu există probe că a săvârșit infracțiunile”.
Concluzia procurorilor a venit după 8 ani de cercetări. În această perioadă, de investigații s-au ocupat, succesiv, patru procurori. Numai realizarea expertizei contabile dispuse în dosar a durat doi ani.
Acum pensionară, Verdeș fusese pusă sub învinuire în 2012 pentru că nu ar fi înregistrat corect chitanțele aferente taxelor de bibliotecă de la bibliotecile din subordine, iar în acest fel ar fi provocat o pagubă de 500 000 de lei.
Contactat de G4Media.ro, avocatul Ilenei Verdeș, Bogdan Cimbru, a declarat faptul că soluția este una corectă, dar nu constituie și o reparație morală pentru cei 8 ani de cercetare penală.
Justitia cea competenta , cu venituri HYPERNESIMTITE
Cum e posibil să anchetezi 8 ani ca să-ți dai seama că faptele nu există? Dacă 2 ani a luat expertiza contabilă și acolo nu s-a găsit nimic, ce mai poți ancheta încă 6 ani???
timpul trece, salariile mari merg, privilegiile, alte acareturi. la 45 de ani pensi speciala, mai mare poate decat salariile. reangajare si trecerea la stadiul de cumulard.
procurorul care a musamalizat 10 august a facut vreo 2-3 dosare in 15 ani.
Epoca vechilor procurori „paraditori de destine umane” a apus. Se pregătește renașterea !
Bravo!
Procurorii astia, numa’ buni sa „colonizeze” Parchetul European! 🙂
Pensii speciale pentru frecat duda.