Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce o elevă de 16 ani din Târgu Jiu a fost agresată sexual de un profesor, chiar în timpul orelor de curs.
Potrivit Poliţiei Judeţene Gorj, în urma unor verificări făcute de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, ancheta a fost preluată de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care s-au sesizat din oficiu.
Incidentul ar fi avut loc într-o zi din perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, când ”o elevă de 16 ani, din cadrul unei instituţii de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla în timpul orelor de curs, ar fi fost agresată sexual de către un profesor din cadrul instituţiei”.
Poliţistii au deschis dosar penal în acest caz, pentru agresiune sexuală.
sursa: News.ro
La noi situația abuzurilor este muult mai gravă, iar polițiștii sunt parte a sistemului de mușamalizare a mizeriei din sistemul politizat al învățământului. Poate în cazul mediatizării cazului lucrurile vor sta altfel…