
O coaliţie de 37 de ţări se angajează, la summitul oceanelor de la Nisa, în favoarea unui ”ocean silenţios” prin reducerea poluării sonore cauzată de transportul maritim
O coaliţie de 37 de ţări – condusă de Panama şi Canada – s-a angajat la Summitul Oceanelor de la Nisa să lupte împotriva unei ameninţări majore, dar invizibile, şi anume poluarea sonoră cauzată de transportul maritim, care dăunează multor specii submarine – balene, delfini, peşti -, care le afectează capacitatea acestora de a naviga, comunica, vâna, reproduce şi a evita prădători, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Membrii coaliţiei în favoarea unui ”ocean silenţios”, din care mai fac parte Franţa, Grecia sau Portugalia, au semnat o declaraţie în care se angajează să promoveze proiectarea şi exploatarea unor nave mai silenţioase la Organizaţia Maritimă Internţaională (OMI).
”Oceanul este o lume acustică în care sunetul este sinonim cu supravieţuirea, de care viaţa marină depinde pentru a cmunica, naviga şi găsi hrană. poluarea sonoră de origine umană înăbuşă aceste sunete vitale, însă soluţia ne este la îndemână”, subliniază un expert de la ONG-ul OceanCare, Carlos Bravo.
Membrii acestei coaliţii se angajează să integreze măsuri de reducerea zgomotului în crearea şi gestionarea zonelor lor maritime protejate şi să pună în aplicare soluţii de reducerea zgomotului navelor, pentru a proteja viaţa marină.
”Prea adesea, problema zgomotului oceanelor a fost lăsată la o parte în discursul mondial al apărării mediului. Prin această coaliţie, ne angajăm să acţionăm în mod decisiv pentru a proteja biodiversitatea marină de această ameninţare invizibilă dar puternică”, a declarat, citat într-un comunicat ministrul Mediului din Panama, Juan Carlos Navarro.
Zgomotul elicelor navelor, exploatării petroliere, sonarelor militare sau construirii eolienelor pe mare poate ajunge la mare distanţă sub apă, potrivit WWF.
Beluga pot detecta suntele emise de nave spărgătoare de gheaţă până la o distanţă de 85 de kilometri, care le face să intre în panică şi să fugă.
Alte mamifere marine îşi modifică comportamentul în cazul stresului acustic.
Poluarea sonoră oceanică afectează de asemenea peştii, calamarii şi ţestoasele marine.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.