
Nume importante ale tenisului, în calificări la Roland Garros 2025
Ediția din acest an a turneului de la Roland Garros aduce în calificări nume importante ale tenisului, printre cei care vor avea de luptat pentru a ajunge pe tabloul principal de la Porte d’Auteuil numărându-se Stan Wawrinka (campion în 2015 pe zgura pariziană), Marin Cilic, Bianca Andreescu sau Petra Martic.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Stan Wawrinka, Bianca Andreescu și Marin Cilic, în calificări la Roland Garros 2025
Calificările pentru turneul major de la Paris vor avea loc în perioada 19-23 mai, în complexul de la Roland Garros.
Lista oficială a sportivilor care vor participa în calificări include nume foarte cunoscute, jucători și jucătoare cu titluri de Grand Slam în CV sau cu prezențe constante în fazele superioare ale competițiilor în anii trecuți.
Cel mai răsunător nume care va participa în calificări este Stanislas Wawrinka. Campion de trei ori în turneele de Grand Slam (inclusiv o dată la Paris), elvețianul în vârstă de 40 de ani va fi nevoit să evolueze în calificări din cauza clasamentului slab.
Alături de Wawrinka, un alt câștigător de Grand Slam va juca în calificări: croatul Marin Cilic, campion la US Open 2014.
Lista îi mai include și pe Aslan Karatsev, semifinalist la Australian Open 2021, dar și pe britanicul Daniel Evans.
România va fi reprezentată în calificările masculine de Filip Cristian Jianu, tânărul aflat în căutarea unei performanțe notabile la Paris.
Mihaela Buzărnescu revine în circuit cu un clasament WTA protejat
Pe tabloul feminin, revenirea spectaculoasă este cea a Mihaelei Buzărnescu.
Ajunsă la 36 de ani și absentă din circuit de peste doi ani și jumătate din cauza accidentărilor, Buzărnescu va putea juca în calificări grație clasamentului protejat.
Miki va încerca să reintre în elita tenisului mondial printr-un parcurs solid în calificările de la Paris.
Pe lângă Buzărnescu, România va mai fi reprezentantă de alte cinci sportive în calificări: Ana Bogdan, Miriam Bulgaru, Patricia Țig, Irina Bara și Gabriela Lee.
Surprizele din calificări nu se opresc însă aici: Bianca Andreescu, câștigătoare a US Open în 2019, dar și veterana Sara Errani, fostă finalistă la Roland Garros în 2012, vor avea nevoie de un parcurs imaculat pentru a ajunge pe tabloul principal de la RG 2025.
De asemenea, vor mai juca în calificări sportive precum Petra Martic, Tamara Zidansek (semifinalistă la Roland Garros în 2021), Martina Trevisan, Jule Niemeier și Linda Fruhvirtova.
Roland Garros 2025 va avea loc în perioada 25 mai – 8 iunie. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.