Home » Articole » Norvegia vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi antiaeriene

Norvegia vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi antiaeriene

Norvegia vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi antiaeriene
sursa foto: Info Sud-Est
Ascultă articolul

Invocând riscuri de război, Norvegia a anunţat vineri că vrea să restabilească obligaţia construirii de adăposturi antiaeriene în noile clădiri, una dintre cele circa o sută de măsuri propuse pentru a întări starea de pregătire a ţării, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Pe viitor, trebuie să ţinem cont şi să ne pregătim să gestionăm crizele şi războaiele”, a declarat ministrul norvegian al justiţiei Emilie Enger Mehl, responsabilă şi pentru situaţiile de urgenţă.

- articolul continuă mai jos -

Împreună cu premierul Jonas Gahr Store, Mehl a prezentat vineri o Carte Albă asupra pregătirii ţării.

Printre cele circa o sută de propuneri, guvernul de centru stânga sugerează să restabilească obligaţia de a dota noile mari clădiri cu adăposturi antiaeriene, explicând că războiul din Ucraina a demonstrat necesitatea lor.

Vecină cu Rusia, Norvegia, membră a NATO, renunţase la o astfel de obligaţie în 1998, după implozia Uniunii Sovietice şi sfârşitul Războiului Rece.

Potrivit Cărţii Albe, Norvegia dispune astăzi de adăposturi care au capacitatea de a găzdui în total circa 45% din populaţia sa, comparativ cu 90% în Finlanda, 80% în Danemarca şi 70% în Suedia.

Printre alte măsuri preconizate, guvernul norvegian vrea să mărească de la 8.000 la 12.000 numărul de persoane mobilizabile în cadrul Apărării Civile şi să crească autonomia alimentară pentru a atinge o rată de autosuficienţă de 50% până cel târziu în 2030.

El propune de asemenea să se caute soluţii pentru o mai bună coordonare public-privat în domeniul cyber, să se dezvolte o nouă strategie împotriva dezinformării şi să se consolideze controlul asupra proprietăţii funciare.

Presa norvegiană a dezvăluit în ultimii ani că interese străine, în special ruse, au achiziţionat terenuri lângă instalaţii sensibile precum baze militare.

În afară de ameninţarea războiului, documentul este menit să anticipeze riscurile de sabotaj, de operaţiuni hibride, de atacuri informatice, dar şi de pandemii sau de evenimente meteorologice extreme.

Chiar dacă situaţia geopolitică este „mai tensionată”, Store a reiterat că Norvegia nu vede „nicio ameninţare militară iminentă îndreptată împotriva teritoriului norvegian”.

Guvernul fiind minoritar în Parlament, textul va avea nevoie de susţinerea partidelor de opoziţie pentru a fi adoptat, ceea ce lasă deschisă posibilitatea pentru modificări.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole