România este supusă unui „război informaţional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România. România medicală contează”, transmite Agerpres.
„Războiul informaţional vă afectează profesia. (…) Nu e posibil sau pare absurd ca între un medic care a făcut şase ani de facultate, a făcut trei, patru sau cinci ani de rezidenţiat şi care spune ceva şi o reclamă pe internet care spune altceva tu să alegi reclama de pe internet. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns ca oameni să nu mai vrea să îşi vaccineze copiii? Câţi oameni au murit în România pentru că au ignorat ştiinţa? Astea sunt nişte lucruri extrem de importante. Ştim de unde vin. Suntem supuşi, ca toată Europa, unui război informaţional. Ştim şi cine îl face – Rusia. Ştim şi de ce – pentru a scădea încrederea în democraţie însăşi, adică în posibilitatea oamenilor ca prin discuţii între ei să-şi decidă singuri viitorul şi bineînţeles că asta a afectat şi zona de medicină, pentru că e o zonă sensibilă pentru oameni”, le-a transmis şeful statului participanţilor la eveniment.
- articolul continuă mai jos -
El i-a îndemnat pe aceştia să ia atitudine: „Din păcate nu mai ajunge ca fiecare dintre noi să îşi facă meseria aşa cum a învăţat să o facă. Nu e suficient, pentru că semenii noştri, societatea din care facem parte, sunt supuşi unui tir informaţional care spune altceva decât ceea ce ne închipuim fiecare dintre noi că e direcţia potrivită în care societatea asta să meargă. Şi, atunci, este obligatoriu ca fiecare dintre noi să iasă din zona de confort şi să se lupte pentru acele valori pentru care s-a pregătit la şcoală – pentru adevărul ştiinţific, pentru adevărul medical. Nu e uşor, pentru că, în momentul în care faci asta, reţele întregi vor năvăli pe tine şi vor spune că eşti cu oculta mondială şi fel de fel de alte bazaconii, dar este obligatoriu pentru noi, pentru societatea pe care vrem să o construim, să facem lucrul ăsta”, a subliniat Nicuşor Dan.