Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un zbor de instruire desfășurat în Argentina s-a transformat într-o tragedie după ce instructorul de zbor s-a aruncat din avion în timpul zborului, lăsând la manșă o cursantă de 22 de ani, transmite Mediafax, care preia CNN.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în apropierea localității Toledo, din centrul Argentinei. Instructorul de zbor Leandro Andrés Bertazzo, în vârstă de 42 de ani, efectua un zbor de pregătire la bordul unui avion de tip Cessna 150, împreună cu o cursantă identificată doar cu prenumele Rosario. Potrivit informațiilor publicate de presa locală și citate de CNN, cu puțin timp înainte de gestul extrem, instructorul i-ar fi spus tinerei: „Știi ce ai de făcut, continuă.” Apoi și-a scos casca și centura de siguranță, a deschis ușa aeronavei și s-a aruncat în gol.
Deși a rămas singură la manșa avionului și era în stare de șoc, tânăra de 22 de ani a reușit să controleze aeronava și să efectueze o aterizare în siguranță. Directorul școlii de aviație Flying Parrot Córdoba, Eduardo Álvarez, a declarat că avionul nu a suferit avarii și că performanța cursantei a fost remarcabilă în condițiile dramatice în care s-a produs incidentul. „Era complet șocată, dar a reușit să aducă avionul la sol în siguranță”, a spus acesta.
Potrivit conducerii școlii de zbor, Bertazzo efectuase anterior, în aceeași zi, un alt zbor de instruire cu un alt elev, fără să manifeste vreun comportament neobișnuit. „Nu existau semne că intenționa să facă un astfel de gest. Este imposibil de înțeles. Mintea umană este extrem de complexă”, a declarat Eduardo Álvarez. Acesta l-a descris pe instructor drept „o persoană extraordinară, mereu zâmbitoare”, iar vestea morții sale i-a surprins pe colegii și apropiații săi.
Directorul școlii de aviație a explicat că deschiderea ușii unui avion aflat în zbor nu este deloc ușoară din cauza presiunii aerului. El a comparat gestul cu încercarea de a deschide portiera unei mașini care circulă cu aproximativ 200 km/h, subliniind că este nevoie de un efort considerabil.
Trupul instructorului a fost găsit după incident, iar procurorii argentinieni au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Leandro Andrés Bertazzo avea o experiență îndelungată în aviație și lucrase inclusiv ca instructor de zbor în Chile, potrivit presei argentiniene. Anchetatorii încearcă acum să stabilească toate detaliile care au condus la gestul fatal.