Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că joi dimineaţă va avea o întâlnire cu organizaţiile reprezentative ale antreprenorilor, transmite Agerpres.
„O să avem o întâlnire cu organizaţiile reprezentative mâine dimineaţă”, a spus Nicuşor Dan, miercuri, într-o declaraţie susţinută în faţa casei în care locuieşte.
Preşedintele a precizat că marţi a avut discuţii tehnice referitoare la reducerea cheltuielilor statului.
„Au fost discuţii tehnice pentru a găsi locuri în care să putem să tăiem din cheltuielile statului. (…) Sunt nişte locuri. Acum să vedem care este viziunea partidelor”, a transmis şeful statului.
Marţi, el a avut întâlniri de lucru cu ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi cu cel al Dezvoltării, Cseke Attila.
Domnule Dan, v-am votat, dar am o curiozitate: cati bani au pompat domnii Sucu si Dragos Petrescu in campania dumneavoastra? Nu de alta, dar pare ca si-au facut viza de flotant la Cotroceni.
Și a făcut mă.ta rusoaică abonament la spa, marș trol sovietic
Și a făcut mă.ta rusoaică abonament la spa, marș trol sovietic