Home » Articole » Nicușor Dan: Ce a făcut Marcel Ciolacu prin numirea lui Dragoș Sprînceană „este o discreditare majoră a României şi pune în pericol credibilitatea ţării şi siguranţa românilor” / Premierul ori îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat

Nicușor Dan: Ce a făcut Marcel Ciolacu prin numirea lui Dragoș Sprînceană „este o discreditare majoră a României şi pune în pericol credibilitatea ţării şi siguranţa românilor” / Premierul ori îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat

Nicușor Dan: Ce a făcut Marcel Ciolacu prin numirea lui Dragoș Sprînceană „este o discreditare majoră a României şi pune în pericol credibilitatea ţării şi siguranţa românilor” / Premierul ori îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Primarul Capitalei, candidat independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan, transmite luni că declaraţiile făcute de Dragoş Sprînceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român, şi premierul Marcel Ciolacu ori îi retrage statutul de emisar, ori îşi dă demisia imediat, transmite News.ro.

”Marcel Ciolacu, prim-ministru al Guvernului României, conduce şi o politică externă paralelă cu liniile oficiale ale statului român prin Dragoş Sprânceană, emisarul numit de premier în SUA. Acest lucru este intolerabil. Declaraţiile făcute de domnul Sprînceană sunt complet diferite de poziţia oficială a statului român”, spune candidatul independent pe Facebook. 

- articolul continuă mai jos -

”Ori domnul Marcel Ciolacu îi retrage statutul de emisar domnului Sprînceană, ori îşi dă demisia imediat”, mai arată primarul Nicuşor Dan. 

El menţionează că ”atribuţiile de relaţiile externe ale României sunt clar stabilite în Constituţie, iar ceea ce a făcut Marcel Ciolacu prin această numire este o discreditare majoră a României şi pune în pericol credibilitatea ţării şi siguranţa românilor”. 

”Trebuie să înceteze ACUM”, subliniază Nicuşor Dan.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat luni că nu există nicio schimbare în prioritățile politicii externe românești iar pozițiile oficiale ale statului sunt transmise “prin canale oficiale”, după ce Dragoș Sprînceană, unul dintre cei doi emisari propuși de premierul Marcel Ciolacu în SUA, a făcut declarații controversate legate de poziția țării noastre față de războiul din Ucraina și a minimalizat mandatul președintelui interimar Ilie Bolojan.

„Exact ce am spus administrației americane am spus-o și domnului Ciolacu: administrația americană trebuie să înțeleagă, să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”, a spus Sprînceană, întrebat la Digi24 ce va vorbi cu liderii republicani în SUA, având în vedere că omul de afaceri are o poziție complet opusă față de Ucraina, comparativ cu poziția oficială a Guvernului României, care sprijină apărarea Kievului în fața invaziei neprovocată a Rusiei.

Comentarii
  • Hai ca a aparat si el cu declaratia, mai bine tarziu decat niciodata, vad ca totusi ii ofera o alternativa la demisie

    • Adriana Negureanu

      Pai si „zeita” Lasconi tot asta a facut ceva mai devreme ce-i drept! Si ea a cerut explicatii sau demisia….Mda, stiu, ND este cam „nestiutor” si o copiaza! Daca ND zice ceva nu-i bine, daca tace iar nu-i bine…

    • „Pe domnul Ciolacu il cunosc ca un om rational. Este sanatos pentru Romania ca aceasta coalitie sa continue pentru urmatorii 4 ani.”

      Citat dintr-un clasic in viata.

  • exact! ciolacu trebuie sa inceteze imediat! este inadmisibil asa ceva.

  • N. Dan glumeste??? Cum sa retraga Ciolacu „statutul de emisar” daca Spranceana nu e niciun emisar al statului roman, e un nimeni prieten cu alt nimeni, Ciolacu.
    Iar Ciolacu si Spranceana au izbutit sa faca praf politica externa a Romaniei, pretinzand ilegal ca reprezinta politica externa a tarii…
    Solutia e simpa: doar demisia lui Ciolacu, nu posibilitatea „retragerii” lui Spranceana.

    • Adriana Negureanu

      emisar = persoană trimisă undeva cu o misiune oarecare, cf DEX.! EL in comunicatul ei de azi dimineata, se refera la Spranceana ca fiind „trimisul sau special” (al lui Ciolacu). Tara arde si dvs. cautati nodul in papura! Si da, aveti dreptate, doar demisia (demiterea in opinia mea, ca n-o sa se lase dus altfel, dar cine are OO pentru asa ceva azi?).Si „Mesia” Bolojan tace….

  • Câinele nu pleaca de la macelarie de buna voie!
    Trebuie presiune sa plece!
    Nu e doar gafa cu E. Hurezeanu, Ciolacu incearca sa escamoteze adevarul despre fraudarea alegerilor si nu-i spune un Nimeni din guv.ro ca greseste și o sa ne innebuneasca cu chiftele de Buzau!
    Mai bine ar pleca ca dacă o arde cu gogosi o sa enerveze publicul care ar vota CA si o sa vină surpriza cu Brutaria!😱

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole